Ayatollahii pizdei

Partea a doua a filmului lui Lars von Trier, Nymphomaniac Vol. II a fost interzisă în cinematografele din România. Pudibondul Centrul Național al Cinematografiei s-a transformat într-o instituție guvernată de vreun ayatollah și a decis că românii nu sunt în stare să discearnă și se vor teme de pizdă, se vor teme de pulă, se vor teme de sâni și sex. La fel, românii vor ieși din sălile de cinematograf și își vor lua nevestele, femeile își vor lua soții, iubiții, amanții și se vor apuca să se izbească peste fund până le va da sângele.

Toată țara va fi un țipăt, vor curge râuri de spermă în momentul când poporul acesta ar fi văzut filmul, femeile se vor uda instantaneu. Cine va mai munci pentru ayatollahul Ponta? Cine va mai duce mai departe moralitatea unui popor? Cine se va mai închina la Catedrala Neamului? Cine va putea face asta atunci când tot poporul se va sado-masochiza?

De fapt, sado-masochismul vine din partea CNC. Dar nu e din ăla plăcut. E la fel de dramatic ca și în Nymphomaniac. Dacă acolo, personajul principal este dependent de sex, aproape până la durere, așa și în România, acest Centru al Cinematografiei, cunoscut pentru mediocritatea sa dusă la extrem, e condus de o dependență de pudibonderie, mediocritate și oameni seci. De femei care se sperie la pulă și bărbați care nu știu ce să facă atunci când văd o pizdă.

Da, speriați-vă că am folosit pizdă. Așa e și în Nymphomaniac. Se folosește peste tot “cunt”, tradus foarte prost ca vagin. E pizdă, domnilor. E o pizdă udă și excitată. Despre asta e vorba. Despre nimic mai mult. E ceea ce vedeți, domnilor, la nevestele voastre, atunci când știți ce trebuie să faceți. De cât timp nu ați mai văzut așa ceva? E o pulă, doamnelor. Erectă. Mare, mică, strâmbă, concavă, convexă. De cât timp nu ați mai văzut așa ceva?

CNC se teme că poporul ăsta va fi pervertit. Așa se teme și ayatollahul că vor face iranienii. CIne va mai vota atunci când poporul ăsta se va deda la acte de perversiune? Nu merge România mai departe. Suntem singura țară din Europa care a interzis filmul ăsta. Francezii au lăsat copiii de 16 ani să se ducă la cinematograf să-l vadă. De ce? Pentru același motiv pentru care sunt mai buni decât noi. Nu se tem de pulă și pizdă.

Pentru că am fost educați în familie să nu spunem cuvinte urâte, să nu vorbim despre asta. Și așa ajungem să vedem fete borțoase. Că nu au fost învățate de mame ce e aia ejaculare, că nu au învățat că sexul nu e despre concepție, ci și despre plăcere. De aia devin băieții niște proști infecți. Că nu au fost învățați că o femeie trebuie să fie excitată, că trebuie să se bucure de momentul ăla. Da, suntem un popor care de multe ori nu face sex, ci, scuzați-mă, doar se fute.

Nymphomanic Vol. II va putea fi văzut sigur la proiecții private, în cafenele, undeva. Eu zic să facem o mare vizionare în oraș. Să punem de-un cearceaf în viscol și să vedem pizdă și pulă pe ecran.

“Poporul ăsta vreți voi să-l opriți să râdă? Să-l dezvățați să râdă? De 2000 de ani poporul ăsta râde, cu sau fără voia cuiva. Și voi vreți să nu mai râdă, nu să nu mai iubească, să se plimbe pe stradă cu mutre lungi ca ale voastre de sfinți impotenți. Ce să facă poporul ăsta? Să cânte psalmi toată ziua? Asta vreți voi. O Românie cenușie și tristă. Fără joc, fără râs. Hai arhanghelilor, trageți. Ce mai așteptați, trageți. Glonțul împotriva râsului, poftiți” (E a doua oară, după episodul naționalist-creștin de la proiecția filmului “gay” de la NCTR, când folosesc citatul ăsta la final de text…)

 

Revoluţia de catifea a Iranului

Ştim atât de puţine despre Iran, încât dacă mi-ar fi zis cineva că au o industrie de modă nici nu mi-aş fi imaginat că ar fi adevărat. Dar iranienii se retrezesc timid la viaţă, după zeci de ani de revoluţia islamică. Arma lor e discretă, fină. Arma lor e îmbrăcămintea. În fruntea mişcării acestei revoluţii, la propriu, de catifea stă Farnaz Abdoli, o tânără de 26 de ani care a reinventat designul islamic. A luat prevederile poliţiei morale şi a arătat că poate face femeile din Iran să arate bine.

Am citit pentru prima oară despre Farnaz la începutul anului într-un articol de blog care vorbea succint despre evoluţia Iranului prin îmbrăcăminte. La capătul articolului, cu litere de-o şchioapă, numele lui Farnaz Abdoli. O tânără care în poza de profil de pe Facebook nu are hijab, eşarfa tradiţională purtată pe cap de iranience. Pentru ea, Facebook nu e un spaţiu public. Cum începe Revoluţia de Catifea din Iran prin fashion?

Farnaz Abdoli s-a născut în primăvara lui 1987 în Shiraz, Iran, într-o familie unde arta era importantă, mama ei croind haine şi ajutând-o pe tânără să ia calea esteticului. „Am studiat la Colegiul pentru fete Shiraz, secţia de artă şi design, iar facultatea am făcut-o în oraşul Sari, la Universitatea Saryian, secţia de design grafic“, mi-a povestit Farnaz. Ea a început legătura cu arta prin teatru, pe care l-a practicat de la 15 ani, de multe ori făcând chiar vestimentaţia actorilor.

POOSH, mai mult decât o firmă de haine

A face haine care să nu fie negre în Iran şi care să se folosească de simboluri florare e un act de curaj. La doi ani după absolvirea facultăţii şi după ce s-a mutat la Teheran, a vrut să ducă mai departe ceea ce a făcut în facultate şi a vrut să dea o identitate femeilor.

„Când am pus bazele POOSH aveam foarte multe obiective. Atât pentru mine, cât şi pentru brand. Însă unele sunt esenţiale: am vrut să introduc culorile în portul femeilor din Iran şi am vrut ca ele să aibă haine frumoase pe stradă. De ce nu? De ce nu ar putea femeile musulmance să se îmbrace frumos pe stradă?“, ţipă aproape Farnaz pe chat-ul de Facebook pe care vorbim, folosind trei semne de întrebare după acel „Why muslim women can’t dress well???“. Sunt puţine momente când semnele de punctuaţie lasă loc de interpretări emoţionale, lasă loc adevărului. Sau poate Farnaz (foto dreapta) e chiar sinceră şi simplă şi vrea doar să le îmbrace mai bine pe femei.

Ca orice jurnalist care vorbeşte cu cineva din Iran, am încercat să aflu câte ceva despre politica de acolo. „Farnaz, crezi că femeile au destule drepturi în Iran?“. Aproape retoric. „Scuză-mă, nu vreau să discut chestiuni politice. Voi avea probleme“. Răspuns corect. Pentru un scurt minut am uitat că vorbeam cu cineva din Iran, iar între noi ar putea sta şi un puternic aparat de informare şi securitate.

Colecţia primăvară-vară 2013

„Cred că poţi găsi valoare în creativitatea dintre limite“

„Potrivit principiilor islamice, femeile nu au voie să poarte fuste care să fie lipite de corp sau orice haine strâmte. De asemenea, hainele trebuie să acopere totul, în afară de faţă şi palme“, spune Farnaz. „Farnaz, dar am văzut în colecţia ta o rochie peste genunchi şi colanţi strâmţi, în culori vii. Cu ele ce se întâmplă?“.

În acel moment, iranianca râde şi spune simplu „Ştiu“. Se lasă o pauză de câteva minute, iar apoi îmi scrie „După colecţia mea de primăvară-vară, colanţii au fost interzişi în Iran“. Oricât de moderat ar fi regimul actual, colanţii sunt adversari politici, sunt instrumente ale Occidentului.

Reacţiile din Iran au fost, după cum mărturiseşte tânăra, duale şi bipolare. „Mulţi au apreciat colecţia şi au cumpărat produsele din micul meu butic din Teheran. Presa mi-a acordat foarte multă atenţie. Dar a existat şi o respingere dură venită din partea conservatorilor şi a extremiştilor islamişti“, mărturiseşte Farnaz. După prima colecţie, Farnaz a reuşit să facă 10.000 de dolari, dar, cu ajutorul familiei, a investit 200.000 de dolari în materialele pentru cea de-a doua colecţie şi pentru cea care urmează să fie lansată la finalul lui februarie. Echipa ei e formată din 40 de oameni, inclusiv croitori, modele şi vânzători. Totul la doar 27 de ani, într-un Iran conservator din punct de vedere islamic.

Evoluţia designului lui Farnaz Abdoli între 2012 şi 2014

Viitorul înseamnă pentru Farnaz continuarea aceleiaşi linii ca până acum, prin care va experimenta cu materialele, culorile şi broderiile florale. Nu va avea voie să facă pantaloni strânşi pentru femei, dar mantourile gri sunt înlocuite cu eşarfe lungi, pe tot corpul, care să ofere un şarm aproape parizian. „Încerc să fiu atentă şi la trecutul Iranului şi să combin modul cum ne îmbrăcam în trecut cu o tuşă modernă“, spune Farnaz. Abdoli doreşte să inoveze prin veselie. Acesta este singurul ei statement. Iar prin acesta se alătură designerilor săi favoriţi, dar care sunt plecaţi din ţară – Nimany (Nima Behnoud – designer iranian care trăieşte la New York şi care a introdus caligrafia persană pe hainele sale) şi Boris Bidjan Saberi, designer de origine iraniană, care s-a născut în Germania.

Anul 2014 înseamnă şi ieşirea internaţională, de ce nu întâlnirea cu designerul ei favorit, Valentino. În noiembrie, POOSH va debuta la Londra cu un show, dar a avut invitaţii şi din Danemarca.

La final, am întrebat-o cum s-ar schimba colecţiile ei dacă ar putea crea fără limite islamice. Farnaz a fost discretă toată conversaţia şi nu a alternat răspunsurile corecte politic cu cele care arătau limitele regimului. „Cred că poţi găsi valoare în creativitatea dintre limite. Impactul ar fi asupra tipului de haine, dar eu sunt bucuroasă că pot face munca de acum, că folosesc culori, imprimeuri florale şi aduc un suflu nou“, a încheiat Farnaz.

Colecţia toamnă – iarnă 2013/2014

Codul etic de îmbrăcăminte – o controversă

Îmbrăcămintea femeilor a fost subiect de controversă din 1979 încoace. Perioadele au alternat, iar duritatea sistemului a fost schimbată. În 2012, Poliţia a făcut raiduri în 53 de cafenele şi 87 de restaurante şi le-au închis pentru că serveau clientelor care nu erau îmbrăcate moral sau le permiteau să fumeze. De asemenea, 80 de standuri de mâncare au fost închise pentru că femeile care vindeau erau prea machiate. Femeile arestate riscau două luni de închisoare şi chiar lovituri de bici, o practică barbară într-o ţară care promovează islamul tradiţionalist.

Autorităţile declarau atunci, citaţi de presa internaţională, că o rochie neislamică este o problemă de securitate naţională şi un simptom al intruziunii Occidentului în afacerile Iranului. Şeful poliţiei din Teheran, Ahmad-Reza Radan declara atunci că „portul necorespunzător al hijabului e parte a războiului de catifea pe care-l poartă inamicul“.

Dar a venit luna noiembrie a anului trecut, iar noul preşedinte – Hassan Rouhani, mai liberal şi mai deschis, a ordonat poliţiei moralităţii din Iran să elimine din atribuţiile lor arestarea femeilor care nu respectă codul islamic de îmbrăcăminte. El a ordonat poliţiei iraniene să predea „proiectul modestiei“, reglementările privind îmbrăcămintea, către Ministerul de Interne. 26 de agenţii guvernamentale şi mii de voluntari au lucrat pentru a impune „moralitatea“ pe străzile din Teheran, iar în timpul campaniei electorale, Rouhani a promis că femeile se vor simţi mai protejate pe străzile din Iran.

Reglementări privind îmbrăcămintea

  • Capul trebuie acoperit de un hijab. Acest lucru nu înseamnă automat o eşarfă strânsă pe cap, ci una mai lejeră ca în alte ţări.
  • Corpul trebuie acoperit cu haine largi, ca o cămaşă bărbătească, un mantou sau un palton. Braţele nu trebuie să fie descoperite.
  • Picioarele trebuie să fie acoperite până la glezne. Se pot purta sandale. Blugii strânşi nu erau o problemă, dar Farnaz Abdoli mi-a spus că după colecţia ei au fost interzişi colanţii strâmţi, care erau folosiţi pe alocuri.

Legile împotriva femeilor din Iran

Odată cu revoluţia islamică din 1979, Iranul a devenit mai conservator. Limitările au afectat atât bărbaţii, dar şi femeile. Acestea din urmă au trebuit să adere la un cod de conduită islamic, care le influenţează viaţa de la cea de familie, până la modul cum trebuie să se îmbrace pe stradă. Legile împotriva femeilor sunt cuprinse în Constituţie, Codul Penal sau Codul Civil.

Legi oficiale din Iran împotriva femeilor, potrivit Women’s Forum Against Fundamentalism in Iran, un ONG cu sediul în Boston, Massachusetts.

  • Articolul 18 din Legea Paşapoartelor – femeile căsătorite nu pot obţine un paşaport fără acordul soţului.
  • Articolul 21 din Constituţie – „Guvernul trebuie să asigure drepturile femeilor în toate privinţele, conform criteriilor islamice“. Această remarcă lasă loc de interpretări islamice, în funcţie de dorinţele clerului.
  • Articolul 102 din Constituţie – „Femeile care apar pe stradă sau în public fără hijab, vălul islamic, vor fi condamnate la 74 de lovituri de bici“.
  • Articolul 115 din Constituţie – „Preşedintele trebuie să vină din cadrul rejalului religios şi politic“. Rejal înseamnă bărbaţi cu rezultate excepţionale.
  • Articolul 162 din Constituţie – „Şeful departamentului de justiţie şi procurorul general trebuie să fie mojtahed (bărbat care poate da un decret)“.
  • Articolul 209 din Constituţie – „Un bărbat condamnat pentru că a ucis o femeie va fi executat doar după ce familia victima va plăti o taxă, numită Deyeh“. În articolul 300 din Codul Penal se menţionează că Deyeh-ul bărbatului este jumătate din cel al femeii. În 1998 Parlamentul a respins o prevedere de lege care stipula că femeile să poată primi aceeaşi moştenire ca bărbaţii. Acest lucru a fost respins, pentru că ar contraveni legii islamice, care pune viaţa femeii la jumătate din valoarea vieţii bărbatului.
  • Articolul 105 din Codul Civil – „Bărbatul este capul familiei“. O femeie nu poate părăsi casa fără permisiunea soţului, chiar dacă se duce la înmormântarea tatălui ei.
  • Articolul 1117 din Codul Civil – Soţul îi poate interzice femeii să practice orice meserie tehnică, dacă el consideră că acest lucru interferează cu viaţa familială.
  • Articolul 1133 din Codul Civil – Un bărbat poate să divorţeze fără avertisment, pentru orice motiv.

 

Primul moment adevărat al politicii online. Obama și Romney au acaparat internetul

Dezbaterea de noaptea trecută dintre Barack Obama și Mitt Romney a marcat probabil prima campanie prezidențială desfășurată în integralitate într-un mediu 2.0.  Internetul a reacționat în direct la declarațiile celor doi, a desființat minciunile și a taxat replicile. Politica se transformă, iar fenomenul este unul cu adevărat interesant.

Am dorit să urmăresc dezbaterea pentru că-mi plac disputele politice americane. Au o altfel de atmosferă, au o civilizație incredibilă și e un bun mod de a analiza comunicarea nonverbală a participanților. Dar ca mine au fost milioane de oameni pe internet.

Care au fost uneltele prin care s-a diferențiat prima dezbatere prezidențială din 2012?

  • Transmisiune live pe YouTube, în parteneriat cu ABC News.
  • Invitația televiziunii către cei care se uitau să dezbată subiectul pe hashtagul #debates. Cele mai interesante comentarii de pe Twitter erau apoi afișate pe ecran.
  • Twitter-ul a fost luat cu asalt de oameni, după cum voi arăta mai târziu.
  • Conturi ironice au fost create pentru a ironiza candidații, în special pe Mitt Romney.
  • „The New York Times“ a făcut un live text mai special. În loc să transmită ceea ce toată lumea vedea de fapt, și-a luat angajamentul de a verifica afirmațiile candidaților. Nu este singurul care a făcut acest lucru.
  • Au fost create imagini GIF aproape imediat după dezbatere.

Le vom lua pe rând.

Video în direct pe internet

Transmisiunile pe YouTube nu mai sunt ceva nou. Google a investit mult în proiect, iar site-ul devine mult mai mult decât o simplă platformă de conținut video. Livestream-ul este la ordinea zilei. Dezbaterea prezidențială a fost preluată de mai multe canale. Probabil cel mai popular (deoarece încă nu există statistici oficiale) a fost transmisiunea de pe ABC News, care în momentul de maximum a strâns aproximativ 500.000 de vizitatori. Au existat 2.904 like-uri și 448 de dislike-uri.

Printre partenerii transmisiunii de pe YouTube s-au mai aflat și Al Jazeera English, BuzzFeed, Larry King, The New York Times, Phil DeFranco, The Wall Street Journal, iar Univision a tradus în timp real pentru populația hispanică de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Cifrele încă nu au fost publicate, dar dezbaterea televizată din 2008 a atras 52 de milioane de telespectatori. Cu toate acestea, 2008 era încă un moment al adolescenței implicării sociale pe internet. Facebook era la început, Twitter nu era la fel de popular.

O altă platformă care a transmis dezbaterea prezidențială a fost Ustream, care a colaborat cu CBS News și PBS News Hour. Aceasta din urmă a dat și moderatorul dezbaterii, mult-contestatul Jim Lehrer, care a fost acuzat de internauți că nu a reușit să țină discuțiile între limitele clare și i-a lăsat pe candidați să se desfășoare prea mult.

Microsoft și-a folosit platforma Xbox pentru a transmite dezbaterea. De asemenea, au existat sondaje ad-hoc organizate pentru utilizatori.

Alte platforme care au alternat transmisiunea live cu dezbaterea au fost HuffPost Live, locul unde Huffington Post organizează adevărate dezbateri între utilizatori, jurnaliști și specialiști pe diverse teme. C-SPAN a pus la cale același lucru, NPR a transmis în direct și a analizat discursurile.

Adevărul nu mai poate fi ascuns pe internet

Dezbaterile pot fi interesante, dar un moderator nu poate ști totul. Dacă ați văzut „The Newsroom“ probabil că vă imaginați cum ar trebui să arate o conversație între candidați și moderator. Dar în realitate, condițiile sunt foarte dure și pentru televiziuni și pentru candidați. Primele sunt forțate să accepte anumite condiții pentru a lua fața concurenței și a transmite un eveniment de talie mondială, dar și candidații trebuie să se expună. Cei mai buni, știu să treacă peste acest lucru.

Dacă moderatorul doar a dat cuvântul candidaților, internetul este o unealtă de aflare a adevărului. Știți, pe internet intimitatea nu e cuvântul favorit. De asemenea, faptele contează mai mult decât vorbele, așa cum plagiatul e mai ușor de găsit. Specialiștii și jurnaliștii specializați pe politică s-au pus în fața calculatorului și au comentat în timp real afirmațiile celor doi candidați, ducându-se direct la sursele indicate pentru a afla dacă avem de-a face cu o intoxicație sau nu.

Au existat mai multe platforme:

Factcheck.org

Proiectul aparține Centrului Annenberg pentru politici publice de la Universitatea din Pennsylvania și este non-profit, funcționând pe bază de donații din 2010 încoace. Echipa este formată din jurnaliști cu experiență. De-a lungul campaniei electorale ei au analizat promisiunile candidaților și le-au desființat pe cele care nu stăteau în picioare, atunci când erau puse în balanță cu faptele sau situația reală.

„Înainte de Twitter și Facebook, înainte de reclamele de 30 de secunde, înainte de radio-uri și ziare, au existat perorațiile. Grecii le vorbeau direct cetățenilor în Agora acum 2.500 de ani, politicienii americani din secolul XIX stăteau în copaci pentru a le vorbi alegătorilor, iar politicienii de azi continuă să o facă“. Așa începe analiza discursurilor celor doi candidați.

Factcheck a făcut o analiză mai detaliată decât alte site-uri și oferă o privire de ansamblu mai bună.

Analiza pe discursul lui Barack Obama poate fi găsită aici.

Analiza discursului lui Mitt Romney se află aici.

O analiză detaliată ale ambelor discursuri mai poate fi găsită aici.

Și dacă sunteți interesanți de legătura dintre zvonuri false și viralele de pe internet, Fackcheck a făcut o listă cu zvonurile despre care au fost întrebați și care s-au adeverit sau s-au dovedit false.

The New York Times

Cotidianul american și-a pus la bătaie echipa de jurnaliști care a răspuns comunității de pe site și de pe Twitter sub hashtagul #asknyt.

Începând cu ora 3 până la ora 7, NY Times a răspuns curiozităților oamenilor și a demontat afirmațiile celor doi candidați. Un rezumat al discuțiilor poate fi găsit aici.

Dacă tot sunteți în zonă, intrați în toată secțiunea Election 2012. Este un bun exemplu de jurnalism multimedia de clasă mondială și e o plăcere să folosești asemenea unelte.

NY Times a demonstrat cum se face live text-ul. Nu un transcript, cu o monitorizare a discursului și o colaborare cu cititorii pentru a răspunde în timp real nevoilor acestora.

Fact Checker – The Washington Post

Nici Washington Post nu a stat deoparte. Ei au un blog special pe site care se numește The Fact Checker și este administrat de Glenn Kessler. Analizează totul de la candidații la prezidențiale, la reclamele electorale, până la candidații la Congres.

Cititorii Washington Post care nu erau convinși de vreo declarație din timpul dezbaterilor puteau să întrebe pe Twitter, folosind hashtagul #factcheckthis sau puteau trimite un e-mail administratorilor blogului.

PolitiFact.com

Site-ul a primit premiul Pulitzer și aparține celor de la „Tampa Bay Times“ . Pe platformă există un măsurător de adevăr, așa numit Truth-o-Meter care arată dacă afirmațiile se susțin sau nu.

Associated Press

Agenția de presă a făcut și ea o monitorizare, publicată de către Huffington Post. Problemele analizate sunt cele care au stârnit oricum cele mai multe controverse pe internet: acuzațiile lui Romney în privința Obamacare, probleme în privința deficitului bugetar, declarația conform căreia prețul benzinei s-a dublat în timpul mandatului lui Obama și altele.

Dacă istoria se petrece, atunci Twitter o comentează

Am trăit multe momente când Twitter a devenit o sursă de știri și dezbateri. Încă nișată și fără posibilitate de a deveni cu adevărat mainstream, rețeaua de microblogging se dovedește o forță în momentele cheie. Dacă istoria se scrie, utilizatorii de Twitter o transmit.

Potrivit blogului oficial al Twitter au fost transmise mai mult de 10 milioane de tweet-uri (mesaje de 140 de caractere) în timpul dezbaterii de la Denver. Momentele care au produs cel mai mare aflux de mesaje au fost:

  • Momentul când moderatorul Jim Lehrer îi spune „Let’s not“ (Hai să nu) lui Mitt Romney, atunci când acesta cere să se adauge un subiect în discuție.
  • Când Barack Obama spune, după ce a fost întrerupt din discurs de Lehrer, „I had 5 seconds“.
  • Discuția despre Medicare și vouchere

O imagine a evoluției traficului poate fi vizualizată în imaginea de mai jos, oferită de către Twitter pe blogul său.


 

Dispute pe hashtaguri și conturi oficiale

Echipele celor doi candidați au fost pe poziții în social media. @BarackObama și @MittRomney au comentat fiecare afirmație a contracandidaților și au încercat să ofere suport celor doi. Mitt Romney a fost mai puțin activ, postând doar patru mesaje în intervalul de timp al dezbaterii. Barack Obama a făcut în schimb spectacol. Echipa a postat citate, a pus documente pentru susținerea Obamacare și a creat un hashtag pentru susținătorii președintelui Statelor Unite ale Americii: #TeamObama.

LATER EDIT: A existat un hashtag asemănător și pentru susținătorii lui Romney. #TeamRomney aici. 

Pe hashtagul #debates, cele mai populare replici au fost cele acide, cele în care candidații erau avertizați că au uitat să pomenească un lucru sau o categorie de oameni. De asemenea, o mulțime de persoane au fost nemulțumite de faptul că dezbaterea nu a fost atât de aprinsă pe cât trebuia, iar publicul a fost pus pe „mut“ din cauza regulilor. După cum spune și site-ul Salon.com, Twitter a fost a patra voce a dezbaterilor din noaptea trecută. Iată o serie de tweet-uri și linkul aferent către subiectul dezbaterii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Conturile false

Câteva lucruri au provocat furia sau ironia utilizatorilor de internet. Apatia totală a moderatorului Jim Lehrer, care a părut total depășit de situație și incapabil să se interpună între cei doi candidați, dornici de dispută. De asemenea, o replică a lui Mitt Romney care a devenit viral instantaneu.

Pentru Jim Lehrer a fost creat contul fals Silent Jim Lehrer care îi ironizează ticurile verbale și intervențiile sale.

„…“, „alright“, „uh, excuse me“ sunt singurele lucruri de care a fost capabil Lehrer.

În privința lui Romney, celebră a fost seria de replici de mai jos, adresată moderatorului Jim Lehrer: „I’m sorry Jim. I’m gonna stop the subsidy to PBS. I like PBS. I love Big Bird, I like you too. But I’m not gonna keep spending money on things to borrow money from China to pay for“.

Și, ce-i așa amuzant? Bineînțeles, Big Bird, o găină dubioasă, care este personaj în serialul Sesame Street. Atât aștepta internetul. O mică gafă sau un scurt moment amuzant care să devină viral. Iar Mitt Romney a provocat acest lucru prin afirmația sa.

Trei conturi false au fost deschise pentru Big Bird: @firedbigbird, @bigbirdromney și @sadbigbird. Probabil că există multe altele, dar acestea au provocat senzație pe Twitter.

Invazia GIF-urilor

Una dintre metodele prin care oamenii se exprimă pe internet sau „opresc“ istoria la momentele ei memorabile sunt GIF-urile. Cum să explic eu GIF-urile? Imagini mișcătoare. E mai simplu așa.

Rețeaua de socializare Tumblr a colaborat cu un jurnalist de la cotidianul britanic „The Guardian“ și a făcut GIF-uri din timpul dezbaterilor prezidențiale, concentrându-se pe expresiile cele mai importante ale celor doi candidați și tot felul de ticuri faciale ale acestora. De asemenea, au ironizat anumite gesturi și „poziții nefirești“.

Întreaga arhivă poate fi găsită pe gifwich.tumblr.com.

Reddit-ul, invadat de politică

Reddit este un site al știrilor sociale. Nu numai informația scrisă are întâietate, ci și creațiile personale, gândurile utilizatorilor. Fără îndoială, dezbaterea de aseară a fost cel mai important eveniment al zilei pentru redditori, cele mai populare trei subiecte fiind legate de disputa Obama – Romney.

Primul subiect popular pe Reddit este o imagine în care un utilizator a schimbat părul candidaților. Obama are părul lui Romney și invers.

Al doilea ca popularitate este un link către site-ul politico.com, în care autorul Dylan Byers a pus video-ul în care candidatul republican îi spune moderatorului că va tăia finanțarea către PBS, chiar dacă-i place canalul și Big Bird.

Pomenit destul de des în timpul dezbaterilor a fost Bill Clinton, Obama întorcându-se deseori în timp la perioada în care Clinton era președinte. Redditorii au urcat o poză cu Bill în armură și au făcut referire la  o glumă legată de un joc popular printre internauți. „I used to be a president like you. But then I took an intern to her kness“, referire la scandalul Lewinski.

De asemenea, un alt lucru descoperit de utilizatorii acestui site și popularizat este un link către blogul FreakOutNation. Aceștia au identificat faptul că Mitt Romney a spus despre planul de sănătate al lui Obama că va însemna naționalizarea acestui sistem. Cu toate acestea, afirmația a fost numită minciuna anului 2010 de către PolitiFact.

Un alt subiect popular pe Reddit a fost un link către site-ul politicususa.com în care se prezintă „cele mai mari cinci minciuni ale lui Mitt Romney“. Astfel, tendința pe internet este ca Barack Obama să fie mai popular, dar cu unele mici nuanțe. Președintele a părut apatic și defensiv, răspunzând fără vlagă la acuzele lui Romney. Întrecerea faptelor îl avantajează pe Obama, dar Romney a câștigat show-ul de la televizor, care nu se bazează pe așa multă analiză. Oamenii care au stat două ore la dezbatere au închis televizoarele și nu au văzut și analizele de după.

Astfel, după cum au afirmat o mulțime de site-uri specializate pe politică, Romney nu a luat din alegătorii lui Obama, ci și-a întors de partea sa nehotărâții. Sau cel puțin o parte.

În final, Reddit a fost acaparat de această dezbatere în trei locuri: pagina principală, subtopicul Politics și subtopicul Pics.

Concluzii personale

  • Dezbaterea a fost lipsită de spectacol. Romney a dominat, dar cu multe aberații.
  • Obama a fost mult prea tehnic.
  • Nivelul dezbaterii, oricât de plictisitoare a fost, e de multe ori peste dezbaterile de la noi. După cum văzusem la Ștefan Iancu aseară: nu înțeleg o treime din ce spun ei acolo, dar tot mi se pare interesant.
  • Fenomenul dezbaterilor pe internet este unul fascinant, iar ce am trăit aseară au reprezentat primele discuții 2.0. Internetul devine o forță. Adevărul iese la suprafața prin verificarea informațiilor, iar candidații se transformă în meme.

 

filme porno romanesti filme porno hd filme porno hd filme porno filme porno