filme porno romanesti filme porno romanesti filme porno romanesti filme porno filme porno romanesti filme porno mobil filme xxx filme porno filme xxx porno

Ayatollahii pizdei

Partea a doua a filmului lui Lars von Trier, Nymphomaniac Vol. II a fost interzisă în cinematografele din România. Pudibondul Centrul Național al Cinematografiei s-a transformat într-o instituție guvernată de vreun ayatollah și a decis că românii nu sunt în stare să discearnă și se vor teme de pizdă, se vor teme de pulă, se vor teme de sâni și sex. La fel, românii vor ieși din sălile de cinematograf și își vor lua nevestele, femeile își vor lua soții, iubiții, amanții și se vor apuca să se izbească peste fund până le va da sângele.

Toată țara va fi un țipăt, vor curge râuri de spermă în momentul când poporul acesta ar fi văzut filmul, femeile se vor uda instantaneu. Cine va mai munci pentru ayatollahul Ponta? Cine va mai duce mai departe moralitatea unui popor? Cine se va mai închina la Catedrala Neamului? Cine va putea face asta atunci când tot poporul se va sado-masochiza?

De fapt, sado-masochismul vine din partea CNC. Dar nu e din ăla plăcut. E la fel de dramatic ca și în Nymphomaniac. Dacă acolo, personajul principal este dependent de sex, aproape până la durere, așa și în România, acest Centru al Cinematografiei, cunoscut pentru mediocritatea sa dusă la extrem, e condus de o dependență de pudibonderie, mediocritate și oameni seci. De femei care se sperie la pulă și bărbați care nu știu ce să facă atunci când văd o pizdă.

Da, speriați-vă că am folosit pizdă. Așa e și în Nymphomaniac. Se folosește peste tot “cunt”, tradus foarte prost ca vagin. E pizdă, domnilor. E o pizdă udă și excitată. Despre asta e vorba. Despre nimic mai mult. E ceea ce vedeți, domnilor, la nevestele voastre, atunci când știți ce trebuie să faceți. De cât timp nu ați mai văzut așa ceva? E o pulă, doamnelor. Erectă. Mare, mică, strâmbă, concavă, convexă. De cât timp nu ați mai văzut așa ceva?

CNC se teme că poporul ăsta va fi pervertit. Așa se teme și ayatollahul că vor face iranienii. CIne va mai vota atunci când poporul ăsta se va deda la acte de perversiune? Nu merge România mai departe. Suntem singura țară din Europa care a interzis filmul ăsta. Francezii au lăsat copiii de 16 ani să se ducă la cinematograf să-l vadă. De ce? Pentru același motiv pentru care sunt mai buni decât noi. Nu se tem de pulă și pizdă.

Pentru că am fost educați în familie să nu spunem cuvinte urâte, să nu vorbim despre asta. Și așa ajungem să vedem fete borțoase. Că nu au fost învățate de mame ce e aia ejaculare, că nu au învățat că sexul nu e despre concepție, ci și despre plăcere. De aia devin băieții niște proști infecți. Că nu au fost învățați că o femeie trebuie să fie excitată, că trebuie să se bucure de momentul ăla. Da, suntem un popor care de multe ori nu face sex, ci, scuzați-mă, doar se fute.

Nymphomanic Vol. II va putea fi văzut sigur la proiecții private, în cafenele, undeva. Eu zic să facem o mare vizionare în oraș. Să punem de-un cearceaf în viscol și să vedem pizdă și pulă pe ecran.

“Poporul ăsta vreți voi să-l opriți să râdă? Să-l dezvățați să râdă? De 2000 de ani poporul ăsta râde, cu sau fără voia cuiva. Și voi vreți să nu mai râdă, nu să nu mai iubească, să se plimbe pe stradă cu mutre lungi ca ale voastre de sfinți impotenți. Ce să facă poporul ăsta? Să cânte psalmi toată ziua? Asta vreți voi. O Românie cenușie și tristă. Fără joc, fără râs. Hai arhanghelilor, trageți. Ce mai așteptați, trageți. Glonțul împotriva râsului, poftiți” (E a doua oară, după episodul naționalist-creștin de la proiecția filmului “gay” de la NCTR, când folosesc citatul ăsta la final de text…)

 

Revoluţia de catifea a Iranului

Ştim atât de puţine despre Iran, încât dacă mi-ar fi zis cineva că au o industrie de modă nici nu mi-aş fi imaginat că ar fi adevărat. Dar iranienii se retrezesc timid la viaţă, după zeci de ani de revoluţia islamică. Arma lor e discretă, fină. Arma lor e îmbrăcămintea. În fruntea mişcării acestei revoluţii, la propriu, de catifea stă Farnaz Abdoli, o tânără de 26 de ani care a reinventat designul islamic. A luat prevederile poliţiei morale şi a arătat că poate face femeile din Iran să arate bine.

Am citit pentru prima oară despre Farnaz la începutul anului într-un articol de blog care vorbea succint despre evoluţia Iranului prin îmbrăcăminte. La capătul articolului, cu litere de-o şchioapă, numele lui Farnaz Abdoli. O tânără care în poza de profil de pe Facebook nu are hijab, eşarfa tradiţională purtată pe cap de iranience. Pentru ea, Facebook nu e un spaţiu public. Cum începe Revoluţia de Catifea din Iran prin fashion?

Farnaz Abdoli s-a născut în primăvara lui 1987 în Shiraz, Iran, într-o familie unde arta era importantă, mama ei croind haine şi ajutând-o pe tânără să ia calea esteticului. „Am studiat la Colegiul pentru fete Shiraz, secţia de artă şi design, iar facultatea am făcut-o în oraşul Sari, la Universitatea Saryian, secţia de design grafic“, mi-a povestit Farnaz. Ea a început legătura cu arta prin teatru, pe care l-a practicat de la 15 ani, de multe ori făcând chiar vestimentaţia actorilor.

POOSH, mai mult decât o firmă de haine

A face haine care să nu fie negre în Iran şi care să se folosească de simboluri florare e un act de curaj. La doi ani după absolvirea facultăţii şi după ce s-a mutat la Teheran, a vrut să ducă mai departe ceea ce a făcut în facultate şi a vrut să dea o identitate femeilor.

„Când am pus bazele POOSH aveam foarte multe obiective. Atât pentru mine, cât şi pentru brand. Însă unele sunt esenţiale: am vrut să introduc culorile în portul femeilor din Iran şi am vrut ca ele să aibă haine frumoase pe stradă. De ce nu? De ce nu ar putea femeile musulmance să se îmbrace frumos pe stradă?“, ţipă aproape Farnaz pe chat-ul de Facebook pe care vorbim, folosind trei semne de întrebare după acel „Why muslim women can’t dress well???“. Sunt puţine momente când semnele de punctuaţie lasă loc de interpretări emoţionale, lasă loc adevărului. Sau poate Farnaz (foto dreapta) e chiar sinceră şi simplă şi vrea doar să le îmbrace mai bine pe femei.

Ca orice jurnalist care vorbeşte cu cineva din Iran, am încercat să aflu câte ceva despre politica de acolo. „Farnaz, crezi că femeile au destule drepturi în Iran?“. Aproape retoric. „Scuză-mă, nu vreau să discut chestiuni politice. Voi avea probleme“. Răspuns corect. Pentru un scurt minut am uitat că vorbeam cu cineva din Iran, iar între noi ar putea sta şi un puternic aparat de informare şi securitate.

Colecţia primăvară-vară 2013

„Cred că poţi găsi valoare în creativitatea dintre limite“

„Potrivit principiilor islamice, femeile nu au voie să poarte fuste care să fie lipite de corp sau orice haine strâmte. De asemenea, hainele trebuie să acopere totul, în afară de faţă şi palme“, spune Farnaz. „Farnaz, dar am văzut în colecţia ta o rochie peste genunchi şi colanţi strâmţi, în culori vii. Cu ele ce se întâmplă?“.

În acel moment, iranianca râde şi spune simplu „Ştiu“. Se lasă o pauză de câteva minute, iar apoi îmi scrie „După colecţia mea de primăvară-vară, colanţii au fost interzişi în Iran“. Oricât de moderat ar fi regimul actual, colanţii sunt adversari politici, sunt instrumente ale Occidentului.

Reacţiile din Iran au fost, după cum mărturiseşte tânăra, duale şi bipolare. „Mulţi au apreciat colecţia şi au cumpărat produsele din micul meu butic din Teheran. Presa mi-a acordat foarte multă atenţie. Dar a existat şi o respingere dură venită din partea conservatorilor şi a extremiştilor islamişti“, mărturiseşte Farnaz. După prima colecţie, Farnaz a reuşit să facă 10.000 de dolari, dar, cu ajutorul familiei, a investit 200.000 de dolari în materialele pentru cea de-a doua colecţie şi pentru cea care urmează să fie lansată la finalul lui februarie. Echipa ei e formată din 40 de oameni, inclusiv croitori, modele şi vânzători. Totul la doar 27 de ani, într-un Iran conservator din punct de vedere islamic.

Evoluţia designului lui Farnaz Abdoli între 2012 şi 2014

Viitorul înseamnă pentru Farnaz continuarea aceleiaşi linii ca până acum, prin care va experimenta cu materialele, culorile şi broderiile florale. Nu va avea voie să facă pantaloni strânşi pentru femei, dar mantourile gri sunt înlocuite cu eşarfe lungi, pe tot corpul, care să ofere un şarm aproape parizian. „Încerc să fiu atentă şi la trecutul Iranului şi să combin modul cum ne îmbrăcam în trecut cu o tuşă modernă“, spune Farnaz. Abdoli doreşte să inoveze prin veselie. Acesta este singurul ei statement. Iar prin acesta se alătură designerilor săi favoriţi, dar care sunt plecaţi din ţară – Nimany (Nima Behnoud – designer iranian care trăieşte la New York şi care a introdus caligrafia persană pe hainele sale) şi Boris Bidjan Saberi, designer de origine iraniană, care s-a născut în Germania.

Anul 2014 înseamnă şi ieşirea internaţională, de ce nu întâlnirea cu designerul ei favorit, Valentino. În noiembrie, POOSH va debuta la Londra cu un show, dar a avut invitaţii şi din Danemarca.

La final, am întrebat-o cum s-ar schimba colecţiile ei dacă ar putea crea fără limite islamice. Farnaz a fost discretă toată conversaţia şi nu a alternat răspunsurile corecte politic cu cele care arătau limitele regimului. „Cred că poţi găsi valoare în creativitatea dintre limite. Impactul ar fi asupra tipului de haine, dar eu sunt bucuroasă că pot face munca de acum, că folosesc culori, imprimeuri florale şi aduc un suflu nou“, a încheiat Farnaz.

Colecţia toamnă – iarnă 2013/2014

Codul etic de îmbrăcăminte – o controversă

Îmbrăcămintea femeilor a fost subiect de controversă din 1979 încoace. Perioadele au alternat, iar duritatea sistemului a fost schimbată. În 2012, Poliţia a făcut raiduri în 53 de cafenele şi 87 de restaurante şi le-au închis pentru că serveau clientelor care nu erau îmbrăcate moral sau le permiteau să fumeze. De asemenea, 80 de standuri de mâncare au fost închise pentru că femeile care vindeau erau prea machiate. Femeile arestate riscau două luni de închisoare şi chiar lovituri de bici, o practică barbară într-o ţară care promovează islamul tradiţionalist.

Autorităţile declarau atunci, citaţi de presa internaţională, că o rochie neislamică este o problemă de securitate naţională şi un simptom al intruziunii Occidentului în afacerile Iranului. Şeful poliţiei din Teheran, Ahmad-Reza Radan declara atunci că „portul necorespunzător al hijabului e parte a războiului de catifea pe care-l poartă inamicul“.

Dar a venit luna noiembrie a anului trecut, iar noul preşedinte – Hassan Rouhani, mai liberal şi mai deschis, a ordonat poliţiei moralităţii din Iran să elimine din atribuţiile lor arestarea femeilor care nu respectă codul islamic de îmbrăcăminte. El a ordonat poliţiei iraniene să predea „proiectul modestiei“, reglementările privind îmbrăcămintea, către Ministerul de Interne. 26 de agenţii guvernamentale şi mii de voluntari au lucrat pentru a impune „moralitatea“ pe străzile din Teheran, iar în timpul campaniei electorale, Rouhani a promis că femeile se vor simţi mai protejate pe străzile din Iran.

Reglementări privind îmbrăcămintea

  • Capul trebuie acoperit de un hijab. Acest lucru nu înseamnă automat o eşarfă strânsă pe cap, ci una mai lejeră ca în alte ţări.
  • Corpul trebuie acoperit cu haine largi, ca o cămaşă bărbătească, un mantou sau un palton. Braţele nu trebuie să fie descoperite.
  • Picioarele trebuie să fie acoperite până la glezne. Se pot purta sandale. Blugii strânşi nu erau o problemă, dar Farnaz Abdoli mi-a spus că după colecţia ei au fost interzişi colanţii strâmţi, care erau folosiţi pe alocuri.

Legile împotriva femeilor din Iran

Odată cu revoluţia islamică din 1979, Iranul a devenit mai conservator. Limitările au afectat atât bărbaţii, dar şi femeile. Acestea din urmă au trebuit să adere la un cod de conduită islamic, care le influenţează viaţa de la cea de familie, până la modul cum trebuie să se îmbrace pe stradă. Legile împotriva femeilor sunt cuprinse în Constituţie, Codul Penal sau Codul Civil.

Legi oficiale din Iran împotriva femeilor, potrivit Women’s Forum Against Fundamentalism in Iran, un ONG cu sediul în Boston, Massachusetts.

  • Articolul 18 din Legea Paşapoartelor – femeile căsătorite nu pot obţine un paşaport fără acordul soţului.
  • Articolul 21 din Constituţie – „Guvernul trebuie să asigure drepturile femeilor în toate privinţele, conform criteriilor islamice“. Această remarcă lasă loc de interpretări islamice, în funcţie de dorinţele clerului.
  • Articolul 102 din Constituţie – „Femeile care apar pe stradă sau în public fără hijab, vălul islamic, vor fi condamnate la 74 de lovituri de bici“.
  • Articolul 115 din Constituţie – „Preşedintele trebuie să vină din cadrul rejalului religios şi politic“. Rejal înseamnă bărbaţi cu rezultate excepţionale.
  • Articolul 162 din Constituţie – „Şeful departamentului de justiţie şi procurorul general trebuie să fie mojtahed (bărbat care poate da un decret)“.
  • Articolul 209 din Constituţie – „Un bărbat condamnat pentru că a ucis o femeie va fi executat doar după ce familia victima va plăti o taxă, numită Deyeh“. În articolul 300 din Codul Penal se menţionează că Deyeh-ul bărbatului este jumătate din cel al femeii. În 1998 Parlamentul a respins o prevedere de lege care stipula că femeile să poată primi aceeaşi moştenire ca bărbaţii. Acest lucru a fost respins, pentru că ar contraveni legii islamice, care pune viaţa femeii la jumătate din valoarea vieţii bărbatului.
  • Articolul 105 din Codul Civil – „Bărbatul este capul familiei“. O femeie nu poate părăsi casa fără permisiunea soţului, chiar dacă se duce la înmormântarea tatălui ei.
  • Articolul 1117 din Codul Civil – Soţul îi poate interzice femeii să practice orice meserie tehnică, dacă el consideră că acest lucru interferează cu viaţa familială.
  • Articolul 1133 din Codul Civil – Un bărbat poate să divorţeze fără avertisment, pentru orice motiv.

 

Cu rutiera la Chișinău

„Scuze! Scuze! Noi spunem asta des, dar videți și voi care-i situația. Nici Rutiera cealaltă nu s-a ocupat”. Ăsta-i laitmotivul oricărei călătorii aventiroase către Chișinău. Recitesc „Războaiele mele” de Adelin Petrișor și mă gândesc că, în felul ei naiv, o călătorie cu Rutiera spre Chișinău e mai dificilă decât una în zonele de conflict.

E 21.05. Rutiera noastră trebuia să plece de 65 de minute, dar suntem doar șase. Nu rentează. Eu, un japonez care vorbește mereu la telefon despre niște materiale pentru care cere 100 de euro, Vadim, un vlăjgan de vreo 22 de ani cu un Samsung Galaxy S4 abia cumpărat, Dorina, o studentă basarabeancă din Chișinău, blondă, glumeață în stilul în care sunt unele moldovence, de parcă s-ar fi născut fals naive și într-un flirt perpetuu, o altă doamnă blondă și Leta, o fată venită din Germania și care a intrat în Rutieră plângând. Trecuse de experiența „taxiștilor” din București.

Cursele de Chișinău sunt imprevizibile. Sunt lăsate parcă în mâinile unei soarte, atât de moldovenești, încât devine rutină. Programul, regulile și tot ce înseamnă organizare pare să nu fie în vocabularul niciunui moldovean care se ocupă de „transportul internațional”.

Ca să ajungi în Chișinău poți să pleci din două locuri. De la Gara de Nord pleacă Torpedo Tur și trenul. Torpedo e o firmă de transport mai imprevizibilă decât o adolescentă fără buletin. Știi de pe site-ul lor că pleacă la 19.00, în fiecare zi. Adevărul e că dacă nu suni înainte ai șanse să-ți iei țeapă. Torpedo pleacă doar când vrea și când are oameni. Asta se întâmplă rar. Iar atunci când se întâmplă, ești urcat într-un minibus hârjâit de craterele de pe drumul Cahul – Chișinău. Dacă ai noroc, te urcă într-un Mercedes Vito cu 8 locuri, unde simți cu putere respirația vecinului.

Dacă ai avut ghinionul de a lua torpila basarabeancă și cursa a fost anulată brusc, atunci poți alege trenul cu perdeluțe despre care am citit prima oară în poveștile lui Ștefan Susai, iar Lina Vdovîi a scris detaliat în Dilema Veche.

O altă lume

Sau vii la Filaret. Aici vei găsi aproape mereu un bus care să te ducă. Nu știi când pleacă, asta e marea problemă. Probabil că japonezul din spate, încălțat în sandale și șosete, simte din nou dorul de Shinkansenul natal..

Filaret pare o fereastră spre o altă lume. Cocoțat pe unul din puținele dealuri din București, locul e plin de transportatori, moldoveni care pleacă la ore alese. Ce s-a ales de prima gară feroviară a Bucureștilor…

Apolodor

Fata de lângă mine, cea înșelată de taxist, trebuie să ajungă mâine la 8 la o nuntă. O liniștesc ca un „vrai conaisseur” că nu ajungem mai târziu de ora 8. „Da, dar trebuie să-mi fac și macaroane la păr”, îmi spune ea zâmbind rușinată. Dacă mai stăm mult, se duce cununia naibii.

Tocmai ce a venit de la Otopeni. Îmi spune că a folosit un aparat de comandat taxiuri de la aeroport. E prima oară când aud că există așa ceva. La comandă a venit un Taxi Apolodor, indicativ 194. Profitând de accentul străin și de faptul că Filaretul e drum sigur spre Moldove, șoferul și-a pus în aplicare planul „diabolic”.

„170 de lei fără bon. 250 de lei cu bon”. Ca să nu-i mai ia TVA, cică. Sunt nițel siderat, dar nu foarte surprins. Dar de unde Dumnezeu scotea taxistul o chitanță?

După îndelungi negocieri, fata sună la o firmă de taxi din mașina în care era deja și află că până la Filaret suma maximă ar fi de 50 de lei. Șoferul, nemulțumit de rezultat îi dă un telefon. „Ăla bun”. Răspunde o doamnă, care se introduce ca fiind de la „firma de taxiuri a aeroportului”. Vă spun eu, nu există așa ceva. Fata, într-un moment de luciditate, refuză răspunsul primit. În cele din urmă ajunge la Filaret, unde îi oferă 40 de lei, de altfel suma totală pe  care o avea în buzunar.

Până la urmă, 194 Apolodor a primit o plângere formală de la mine. După un telefon de la patronul firmei, am fost asigurat că după o plângere prin fax, „jigodia asta va fi dată afară”. Rămâne de văzut. A mai trecut un pic vremea, în timp ce așteptam plecarea fatidică spre Chișinău.

Literatură

În busul de Chișinău timpul se dilată mai ceva ca în arta lui Dali, iar absurdul devine mai interesant decât în piesele lui Ionesco, iar haosul… el e kafkian.

Altfel, cum poți explica o scenă unde eu stau și scriu, e deja 22.15, lângă microbuz stau niște bagaje care nu mai au unde intra, printre care este un sombrero, dar și o nurcă împăiată, iar în autocărașul nostru sunt deja înghesuite 16 persoane, multe lăsate în urmă de altă rutieră, cea care urma să plece la 22?

Semantică

Ca să pleci la Chișinău trebuie să te inarmezi cu o răbdare construită în ani, adunată de zeci de cursuri de Yoga și prin meditația budistă. Relaxarea asta de care vorbesc se menține vie în fața Rutierei de Chișinău cam 10 minute, până când dispare.

Am plecat din casă pe la ora 17.30. De ce? De plictiseală și pentru că nu voiam să dau banii pe un taxi. Am ajuns la 18.30 în fața Gării Filaret și, dacă nu mi se părea că am ajuns exagerat de repede, poate prindeam un loc în rutiera de 20.

Dar mi-am luat răbdător locul pe o bancă în parc, bucurându-mă a doua oară de poveștile lui Adelin. La 19.20 m-am ridicat și m-am înființat în fața șoferului, un tip cu o constituție masivă și freză de Gigi Becali.

„Rezervare?”

”Da. Andriescu Vlad”

„Da. Sunteți pe listă. O să așteptați. În 10 minute vine un coleg să vă ia, că aici nu mai avem locuri”

Zic OK și plec.

S-a dus dracului și conceptul de rezervare. Din scurta mea experiență cu rutierele moldovenilor, ideea de rezervare e diferită de ceea ce credem noi de obicei. În limbaj normal, rezervarea îți asigură un loc. În limbajul rutierelor moldovenești, rezervarea exprimă doar o intenție, una ipotetică. Totul e ipotetic uneori în acest univers al transporturilor pseudo-internaționale. Totul se poate întâmpla purtat de soartă, nu de o certitudine.

Așa că rezervarea m-a trimis în microbuzul din care scriu pe niște hârtii. Pe mine și pe cele 5 persoane prezentate la început.

Îl tot așteptăm pe Godot, iar el nu mai venea. Pentru mai bine de o oră, șoferul a dispărut pe partea cealaltă a străzii, unde racola pasageri pierduți din rutiera de la ora 22.

Timpul trece ciudat în universul ăsta. A trecut o ora și la cinci minute înainte de ora 10, o mulțime de oameni cu bagaje au flancat săracul meu microbuz. Ne-am găsit pasageri! Plecăm spre Chișinău!

Dar lucrurile nu se întâmplă pur și simplu, ci printr-un imprevizibil specific zonei. Oamenii au și bagaje, dar loc pentru ele nu este. Mai bine, haideți să facem împreună un loop temporal.

Blocadă

E ora 22.35, suntem la Obor. 16 oameni blocați ca într-un film de groază într-un microbuz spre Chișinău. Blocați e un cuvânt mare. Țintuiți merge mai bine, în contextul ăsta. Pe culoare stau bagaje, unul peste celălalt. Nu avem cum să ieșim, nici dacă am vrea.

„Dar dacă vrem să cumpărăm o apă?”

Ei, apă. Mai bine nu. Dacă vrem să ne pișăm, ce facem atunci? Mai bine să nu anticip, spunând că ni se va da o sticlă.

„Ni descurcăm. Suntem oameni”.

De la expresia asta pleacă de fapt relativul unei asemenea curse. De la prezumția că „ne înțelegem noi”. Nu de la fapte, nu de la un orar sau de la respect. Ci de la prezumția că, orice s-ar întâmpla, ne înțelegem noi ca oamenii. În definitiv, asta înseamnă că oamenii vor îndura să fie duși peste graniță într-o conservă de metal plină de bagaje, iar firma își va încasa banii.

Suntem oameni, ci tot atâta?

Între timp, din podea iese căldură. Din tavan, aer rece. Un film absurd, mascat sub imaginea unei curse spre Chișinău, cu un microbuz fără însemne.

Până vineri dimineață am putea ajunge oriunde. Ieșim din București…

Mincinosue!”

Când credeam că istoria s-a terminat, soarta după care se întâmplă lucrurile s-a intors din nou împotriva noastră. La Complexul Doraly, la câțiva kilometri de București, lucrurile s-au oprit. În fața noastră, stă postat autocarul de ora 22. Ca prin minune, s-au descoperit două locuri. Doi oameni sunt invitați să facă mutarea. Până la urme, fuge spre o autocar doar o doamnă cu perna de călătorie încă agățată de gât. Al doilea se întoarce trist, dar cu o Cola victorioasă în mână. Numărătoarea a fost eronată. Din autocar s-a extras doar un loc.

În autocar, ca-n Balcani, nu e loc de nervi. Cum ai putea să te enervezi? Stai blocat între alți 15 oameni, sperând că vei ajunge la destinația, iar fiara asta de metal nu se va răsturna, pentru că nu ne-am mai putea mișca din cauza bagajelor.

Japonezul e terminat. Mintea lui asiatică a fost resetată de un microbuz cu număr de Strășeni.

„Doo oe! Doo oe așteptat! Șoferule! Doo oe! Venit ora 6! Plecat 10. Minconosue!”.

Am luat-o din loc. Aerul cald din podea a fost oprit. Avem condiții! Avem și un film. Evident, e în rusă. Nu înțeleg nimic. Parcă e o tortură bine pusă la punct. Închis 10 ore într-o cameră mică, spațiul personal fiind de un metru pe 60 de centimetri, forțat să asculți la volum maxim un discurs în rusă pe care nu-l înțelegi și să auzi respirația celorlalți.

Dar ești liniștit rapid de șofer, deținătorul adevărului absolut și a înțelegerii supreme.

„E de acțiune. Înțelegeți din imagini, nu trebuie mai mult”. Nu mi s-a mai servit replica asta de la 3 ani, când nu știam să citesc și mă uitam la țară, la filme pe TVR. „Uită-te la imagini. E cu Vandamme”.

P.S.: Între timp am ajuns la Chișinău. Te obișnuiești rapid în 100 de centimetri pe 60. Și cu mirosul. Și cu întârzierea. Și cu rutiera…

Așa-i în lumea asta…

 

Lecție – uraganul Sandy și Huffington Post

Later edit: Site-ul a revenit.

Huffington Post a căzut în timpul uraganului Sandy. Am încropit o mică lecție mai jos. Exemplele despre cum Sandy a fost un show mediatic pe social media sunt o mie și vor fi dezvoltate în zilele următoare.

Link către Huffington Post-ul din momentul de față. Lucrurile se pot schimba în orele următoare. 

 


Uraganul Sandy și Huffington Post – studiu de caz

Huffington Post a fost singura publicație majoră din Statele Unite ale Americii care a fost afectată până acum de către uraganul Sandy. În momentul de față site-ul nu este funcțional, ci există doar o versiune dummy, foarte simplificată, care oferă cele mai importante știri despre uragan.

Storified by Vlad Andriescu · Tue, Oct 30 2012 04:55:39

Pe pagina de Facebook de la Huffington Post pare că site-ul e încă în picioare. Se dau link-uri către New York Times, către site-uri utile, către Twitter. 

Atât vă întreb. Ce s-ar întâmpla în România? Care-i scuza ta pentru că nu citezi?

Mai jos, ce se întâmplă pe Huffington Post când nu au un site. Lecție de civism, păstrare a audienței și respect. 

Womenonthefence

Huffington Post Outage
Due to power outages caused by Superstorm Sandy, our own website is experiencing technical difficulties. We are working around the clock to get the site back to normal. The news team, which has offices around the U.S. and in other countries, is still monitoring everything and will be updating this page with the latest on the storm. We will also update our social media accounts.
Twitter - 
https://twitter.com/HuffingtonPost/ 
Facebook - 
https://www.facebook.com/HuffingtonPost
You can also visit:
HuffPost ElectionsHuffPost LiveHuffPost Highlights

Hurricane Sandy Barrels Region, Leaving Battered PathPower remained out for roughly six million people, including a large swathe of Manhattan. Early risers stepped out into debris-littered s…

IF YOU’RE JUST TUNING IN: Due to power outages caused by Hurricane Sandy, The Huffington Post website is experiencing technical difficulties.
In the meantime, the news team will continue to update readers on Facebook and Twitter (@huffingtonpost). 
Thank you for your patience. And stay safe!

Sandy slams Northeast: 7M without power, nuclear plant on alert, homes swept away"One community … the count right now is about seven. We have numerous homes reported that have collapsed during the storm on Fire Islan…

Unde e printul când ai nevoie de el?

The second version of our low-tech website is …Facebook
Our tech editor has miraculously solved the …Facebook

Alte link-uri distribuite pe pagina de Facebook

Feeding America: Hunger-Relief Charity | FeedingAmerica.orgVisit Feeding America, the nation's leading domestic hunger-relief charity. Feeding America's helps provide food to over 37 mil…
AmeriCaresHurricane Sandy Emergency Preparations Intensify Read More Now 98% of our expenses directly support programs and relief for people in nee…
New York Blood Center: Press Room: Press ReleasesNYBC supplies blood and blood products to hospitals serving more than 20 million people in New York City, Long Island, the Hudson Valley,…

Meanwhile on the internet … 

Celula de criză de pe Reddit

Hurricane SandyInformation and discussion around Hurricane Sandy and the possible Frankenstorm/Snowicane/Floodmageddon. Post your personal experiences, …

Twitter again on top

President Obama declares states of emergency in New York and Massachusetts due to #Hurricane #Sandy. http://on.cnn.com/VwM7nTCNN Breaking News
What if Gangnam Style was actually a giant rain dance and we’ve brought this on ourselves? #sandyFrancis Boulle
5 people have been killed in New York, including a man hit by tree while inside his Queens home. #Sandy http://on.cnn.com/Pg1gMdCNN Breaking News
The most overused word of the day #SandyPremier
RT @MINDBLOWlNG: A shark was photographed swimming on the road in New Jersey #sandy pic #MB : http://pic.twitter.com/gGr5xVOdleighbucko
@BarackObama declara "zona catastrófica" Nueva York y Nueva Jersey afectados por huracán #Sandy 15 muertos y miles de daños @Teleprensa33salvador martinez
RT @giddeygirl: Craig in his Drizabone. Love it. Take Carr. #lateline #sandyMark Whalan
RT @Shukat1: A shark in New York #Sandy http://pic.twitter.com/UyK5CjqzCarla
RT @Shukat1: A shark in New York #Sandy http://pic.twitter.com/UyK5CjqzWardy
RT @CNNEE: #Sandy causa estragos en Queens, NY donde más de 50 causas están ardiendo por un incendio. Bomberos combaten el fuego http://on.cnn.com/Q3FD35ender velasco c
RT @DJD: #NYC skyline with no lights. #Sandy http://instagr.am/p/RZVeZpvou6/Carl0s
"Alcalde de NYC: el 911 recibe 10.000 llamadas cada 30 min. Por favor llamar a 911 solo para emergencias de peligro de muerte #Sandy"NYC & Company
RT @YourAnonSports: Re-name the hurricane a-rod, then it won’t hit anything. #sandyKeith Stinson
RT @ebenning13: Anyone want to guess how many baby girls born during #sandy will be named Daenarys?Francisco Ruben Arce
bad #sandy … http://pic.twitter.com/NLzxuVSzFrederique
Quand je pense qu’il y a des gens qui se sont levés ce matin pour tomber sur un requin en pleine rue… #sandyRenan Kerdraon
Buen día! a trabajar y agradecer a Dios por el sabroso clima que nos regala y no sufrimos desastres naturales como #sandyDomenica Moret
почему климатические станции не могли предугадать удар тайфуна? (Ванга: вода придёт внезапно) ЭТО БОЛЬШЕ ЧЕМ СТРАННО . #Sandy #Сэнди† Halloween
RT @57UN: Lovely picture of as Dog being rescued from hurricane #Sandy! Firemen are not only saving the people! http://pic.twitter.com/y0lclQzVTina
RT @McCormick_13: @fullerpepsi Were you by chance in Washington today? http://p.twimg.com/A6YoZ0vCcAAiMCI.jpg #SandyDan Scarrow
Chilling. #HurricaneSandy #sandy #nyc http://pic.twitter.com/bBbJGJYrL I B B Y
#sandy Omg!!! : this can be sooo crazy! http://bit.ly/Rk6T8rMarquita Meyer

Povestea continuă … 

Primul moment adevărat al politicii online. Obama și Romney au acaparat internetul

Dezbaterea de noaptea trecută dintre Barack Obama și Mitt Romney a marcat probabil prima campanie prezidențială desfășurată în integralitate într-un mediu 2.0.  Internetul a reacționat în direct la declarațiile celor doi, a desființat minciunile și a taxat replicile. Politica se transformă, iar fenomenul este unul cu adevărat interesant.

Am dorit să urmăresc dezbaterea pentru că-mi plac disputele politice americane. Au o altfel de atmosferă, au o civilizație incredibilă și e un bun mod de a analiza comunicarea nonverbală a participanților. Dar ca mine au fost milioane de oameni pe internet.

Care au fost uneltele prin care s-a diferențiat prima dezbatere prezidențială din 2012?

  • Transmisiune live pe YouTube, în parteneriat cu ABC News.
  • Invitația televiziunii către cei care se uitau să dezbată subiectul pe hashtagul #debates. Cele mai interesante comentarii de pe Twitter erau apoi afișate pe ecran.
  • Twitter-ul a fost luat cu asalt de oameni, după cum voi arăta mai târziu.
  • Conturi ironice au fost create pentru a ironiza candidații, în special pe Mitt Romney.
  • „The New York Times“ a făcut un live text mai special. În loc să transmită ceea ce toată lumea vedea de fapt, și-a luat angajamentul de a verifica afirmațiile candidaților. Nu este singurul care a făcut acest lucru.
  • Au fost create imagini GIF aproape imediat după dezbatere.

Le vom lua pe rând.

Video în direct pe internet

Transmisiunile pe YouTube nu mai sunt ceva nou. Google a investit mult în proiect, iar site-ul devine mult mai mult decât o simplă platformă de conținut video. Livestream-ul este la ordinea zilei. Dezbaterea prezidențială a fost preluată de mai multe canale. Probabil cel mai popular (deoarece încă nu există statistici oficiale) a fost transmisiunea de pe ABC News, care în momentul de maximum a strâns aproximativ 500.000 de vizitatori. Au existat 2.904 like-uri și 448 de dislike-uri.

Printre partenerii transmisiunii de pe YouTube s-au mai aflat și Al Jazeera English, BuzzFeed, Larry King, The New York Times, Phil DeFranco, The Wall Street Journal, iar Univision a tradus în timp real pentru populația hispanică de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Cifrele încă nu au fost publicate, dar dezbaterea televizată din 2008 a atras 52 de milioane de telespectatori. Cu toate acestea, 2008 era încă un moment al adolescenței implicării sociale pe internet. Facebook era la început, Twitter nu era la fel de popular.

O altă platformă care a transmis dezbaterea prezidențială a fost Ustream, care a colaborat cu CBS News și PBS News Hour. Aceasta din urmă a dat și moderatorul dezbaterii, mult-contestatul Jim Lehrer, care a fost acuzat de internauți că nu a reușit să țină discuțiile între limitele clare și i-a lăsat pe candidați să se desfășoare prea mult.

Microsoft și-a folosit platforma Xbox pentru a transmite dezbaterea. De asemenea, au existat sondaje ad-hoc organizate pentru utilizatori.

Alte platforme care au alternat transmisiunea live cu dezbaterea au fost HuffPost Live, locul unde Huffington Post organizează adevărate dezbateri între utilizatori, jurnaliști și specialiști pe diverse teme. C-SPAN a pus la cale același lucru, NPR a transmis în direct și a analizat discursurile.

Adevărul nu mai poate fi ascuns pe internet

Dezbaterile pot fi interesante, dar un moderator nu poate ști totul. Dacă ați văzut „The Newsroom“ probabil că vă imaginați cum ar trebui să arate o conversație între candidați și moderator. Dar în realitate, condițiile sunt foarte dure și pentru televiziuni și pentru candidați. Primele sunt forțate să accepte anumite condiții pentru a lua fața concurenței și a transmite un eveniment de talie mondială, dar și candidații trebuie să se expună. Cei mai buni, știu să treacă peste acest lucru.

Dacă moderatorul doar a dat cuvântul candidaților, internetul este o unealtă de aflare a adevărului. Știți, pe internet intimitatea nu e cuvântul favorit. De asemenea, faptele contează mai mult decât vorbele, așa cum plagiatul e mai ușor de găsit. Specialiștii și jurnaliștii specializați pe politică s-au pus în fața calculatorului și au comentat în timp real afirmațiile celor doi candidați, ducându-se direct la sursele indicate pentru a afla dacă avem de-a face cu o intoxicație sau nu.

Au existat mai multe platforme:

Factcheck.org

Proiectul aparține Centrului Annenberg pentru politici publice de la Universitatea din Pennsylvania și este non-profit, funcționând pe bază de donații din 2010 încoace. Echipa este formată din jurnaliști cu experiență. De-a lungul campaniei electorale ei au analizat promisiunile candidaților și le-au desființat pe cele care nu stăteau în picioare, atunci când erau puse în balanță cu faptele sau situația reală.

„Înainte de Twitter și Facebook, înainte de reclamele de 30 de secunde, înainte de radio-uri și ziare, au existat perorațiile. Grecii le vorbeau direct cetățenilor în Agora acum 2.500 de ani, politicienii americani din secolul XIX stăteau în copaci pentru a le vorbi alegătorilor, iar politicienii de azi continuă să o facă“. Așa începe analiza discursurilor celor doi candidați.

Factcheck a făcut o analiză mai detaliată decât alte site-uri și oferă o privire de ansamblu mai bună.

Analiza pe discursul lui Barack Obama poate fi găsită aici.

Analiza discursului lui Mitt Romney se află aici.

O analiză detaliată ale ambelor discursuri mai poate fi găsită aici.

Și dacă sunteți interesanți de legătura dintre zvonuri false și viralele de pe internet, Fackcheck a făcut o listă cu zvonurile despre care au fost întrebați și care s-au adeverit sau s-au dovedit false.

The New York Times

Cotidianul american și-a pus la bătaie echipa de jurnaliști care a răspuns comunității de pe site și de pe Twitter sub hashtagul #asknyt.

Începând cu ora 3 până la ora 7, NY Times a răspuns curiozităților oamenilor și a demontat afirmațiile celor doi candidați. Un rezumat al discuțiilor poate fi găsit aici.

Dacă tot sunteți în zonă, intrați în toată secțiunea Election 2012. Este un bun exemplu de jurnalism multimedia de clasă mondială și e o plăcere să folosești asemenea unelte.

NY Times a demonstrat cum se face live text-ul. Nu un transcript, cu o monitorizare a discursului și o colaborare cu cititorii pentru a răspunde în timp real nevoilor acestora.

Fact Checker – The Washington Post

Nici Washington Post nu a stat deoparte. Ei au un blog special pe site care se numește The Fact Checker și este administrat de Glenn Kessler. Analizează totul de la candidații la prezidențiale, la reclamele electorale, până la candidații la Congres.

Cititorii Washington Post care nu erau convinși de vreo declarație din timpul dezbaterilor puteau să întrebe pe Twitter, folosind hashtagul #factcheckthis sau puteau trimite un e-mail administratorilor blogului.

PolitiFact.com

Site-ul a primit premiul Pulitzer și aparține celor de la „Tampa Bay Times“ . Pe platformă există un măsurător de adevăr, așa numit Truth-o-Meter care arată dacă afirmațiile se susțin sau nu.

Associated Press

Agenția de presă a făcut și ea o monitorizare, publicată de către Huffington Post. Problemele analizate sunt cele care au stârnit oricum cele mai multe controverse pe internet: acuzațiile lui Romney în privința Obamacare, probleme în privința deficitului bugetar, declarația conform căreia prețul benzinei s-a dublat în timpul mandatului lui Obama și altele.

Dacă istoria se petrece, atunci Twitter o comentează

Am trăit multe momente când Twitter a devenit o sursă de știri și dezbateri. Încă nișată și fără posibilitate de a deveni cu adevărat mainstream, rețeaua de microblogging se dovedește o forță în momentele cheie. Dacă istoria se scrie, utilizatorii de Twitter o transmit.

Potrivit blogului oficial al Twitter au fost transmise mai mult de 10 milioane de tweet-uri (mesaje de 140 de caractere) în timpul dezbaterii de la Denver. Momentele care au produs cel mai mare aflux de mesaje au fost:

  • Momentul când moderatorul Jim Lehrer îi spune „Let’s not“ (Hai să nu) lui Mitt Romney, atunci când acesta cere să se adauge un subiect în discuție.
  • Când Barack Obama spune, după ce a fost întrerupt din discurs de Lehrer, „I had 5 seconds“.
  • Discuția despre Medicare și vouchere

O imagine a evoluției traficului poate fi vizualizată în imaginea de mai jos, oferită de către Twitter pe blogul său.


 

Dispute pe hashtaguri și conturi oficiale

Echipele celor doi candidați au fost pe poziții în social media. @BarackObama și @MittRomney au comentat fiecare afirmație a contracandidaților și au încercat să ofere suport celor doi. Mitt Romney a fost mai puțin activ, postând doar patru mesaje în intervalul de timp al dezbaterii. Barack Obama a făcut în schimb spectacol. Echipa a postat citate, a pus documente pentru susținerea Obamacare și a creat un hashtag pentru susținătorii președintelui Statelor Unite ale Americii: #TeamObama.

LATER EDIT: A existat un hashtag asemănător și pentru susținătorii lui Romney. #TeamRomney aici. 

Pe hashtagul #debates, cele mai populare replici au fost cele acide, cele în care candidații erau avertizați că au uitat să pomenească un lucru sau o categorie de oameni. De asemenea, o mulțime de persoane au fost nemulțumite de faptul că dezbaterea nu a fost atât de aprinsă pe cât trebuia, iar publicul a fost pus pe „mut“ din cauza regulilor. După cum spune și site-ul Salon.com, Twitter a fost a patra voce a dezbaterilor din noaptea trecută. Iată o serie de tweet-uri și linkul aferent către subiectul dezbaterii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Conturile false

Câteva lucruri au provocat furia sau ironia utilizatorilor de internet. Apatia totală a moderatorului Jim Lehrer, care a părut total depășit de situație și incapabil să se interpună între cei doi candidați, dornici de dispută. De asemenea, o replică a lui Mitt Romney care a devenit viral instantaneu.

Pentru Jim Lehrer a fost creat contul fals Silent Jim Lehrer care îi ironizează ticurile verbale și intervențiile sale.

„…“, „alright“, „uh, excuse me“ sunt singurele lucruri de care a fost capabil Lehrer.

În privința lui Romney, celebră a fost seria de replici de mai jos, adresată moderatorului Jim Lehrer: „I’m sorry Jim. I’m gonna stop the subsidy to PBS. I like PBS. I love Big Bird, I like you too. But I’m not gonna keep spending money on things to borrow money from China to pay for“.

Și, ce-i așa amuzant? Bineînțeles, Big Bird, o găină dubioasă, care este personaj în serialul Sesame Street. Atât aștepta internetul. O mică gafă sau un scurt moment amuzant care să devină viral. Iar Mitt Romney a provocat acest lucru prin afirmația sa.

Trei conturi false au fost deschise pentru Big Bird: @firedbigbird, @bigbirdromney și @sadbigbird. Probabil că există multe altele, dar acestea au provocat senzație pe Twitter.

Invazia GIF-urilor

Una dintre metodele prin care oamenii se exprimă pe internet sau „opresc“ istoria la momentele ei memorabile sunt GIF-urile. Cum să explic eu GIF-urile? Imagini mișcătoare. E mai simplu așa.

Rețeaua de socializare Tumblr a colaborat cu un jurnalist de la cotidianul britanic „The Guardian“ și a făcut GIF-uri din timpul dezbaterilor prezidențiale, concentrându-se pe expresiile cele mai importante ale celor doi candidați și tot felul de ticuri faciale ale acestora. De asemenea, au ironizat anumite gesturi și „poziții nefirești“.

Întreaga arhivă poate fi găsită pe gifwich.tumblr.com.

Reddit-ul, invadat de politică

Reddit este un site al știrilor sociale. Nu numai informația scrisă are întâietate, ci și creațiile personale, gândurile utilizatorilor. Fără îndoială, dezbaterea de aseară a fost cel mai important eveniment al zilei pentru redditori, cele mai populare trei subiecte fiind legate de disputa Obama – Romney.

Primul subiect popular pe Reddit este o imagine în care un utilizator a schimbat părul candidaților. Obama are părul lui Romney și invers.

Al doilea ca popularitate este un link către site-ul politico.com, în care autorul Dylan Byers a pus video-ul în care candidatul republican îi spune moderatorului că va tăia finanțarea către PBS, chiar dacă-i place canalul și Big Bird.

Pomenit destul de des în timpul dezbaterilor a fost Bill Clinton, Obama întorcându-se deseori în timp la perioada în care Clinton era președinte. Redditorii au urcat o poză cu Bill în armură și au făcut referire la  o glumă legată de un joc popular printre internauți. „I used to be a president like you. But then I took an intern to her kness“, referire la scandalul Lewinski.

De asemenea, un alt lucru descoperit de utilizatorii acestui site și popularizat este un link către blogul FreakOutNation. Aceștia au identificat faptul că Mitt Romney a spus despre planul de sănătate al lui Obama că va însemna naționalizarea acestui sistem. Cu toate acestea, afirmația a fost numită minciuna anului 2010 de către PolitiFact.

Un alt subiect popular pe Reddit a fost un link către site-ul politicususa.com în care se prezintă „cele mai mari cinci minciuni ale lui Mitt Romney“. Astfel, tendința pe internet este ca Barack Obama să fie mai popular, dar cu unele mici nuanțe. Președintele a părut apatic și defensiv, răspunzând fără vlagă la acuzele lui Romney. Întrecerea faptelor îl avantajează pe Obama, dar Romney a câștigat show-ul de la televizor, care nu se bazează pe așa multă analiză. Oamenii care au stat două ore la dezbatere au închis televizoarele și nu au văzut și analizele de după.

Astfel, după cum au afirmat o mulțime de site-uri specializate pe politică, Romney nu a luat din alegătorii lui Obama, ci și-a întors de partea sa nehotărâții. Sau cel puțin o parte.

În final, Reddit a fost acaparat de această dezbatere în trei locuri: pagina principală, subtopicul Politics și subtopicul Pics.

Concluzii personale

  • Dezbaterea a fost lipsită de spectacol. Romney a dominat, dar cu multe aberații.
  • Obama a fost mult prea tehnic.
  • Nivelul dezbaterii, oricât de plictisitoare a fost, e de multe ori peste dezbaterile de la noi. După cum văzusem la Ștefan Iancu aseară: nu înțeleg o treime din ce spun ei acolo, dar tot mi se pare interesant.
  • Fenomenul dezbaterilor pe internet este unul fascinant, iar ce am trăit aseară au reprezentat primele discuții 2.0. Internetul devine o forță. Adevărul iese la suprafața prin verificarea informațiilor, iar candidații se transformă în meme.

 

Experiment social – Ce vrea lumea de la România

FOTO: Mediafax – Remus Badea

Am făcut un experiment social inedit pe reţeaua Reddit, încercând să aflu părerea utilizatorilor din toate colţurile lumii despre România. Le-am răspuns la întrebări, am clarificat faptul că ţara a evoluat din 1990 până astăzi, am dezbătut comunismul, dar şi melodiile Alexandrei Stan sau ale formaţiei O-Zone.


Reddit este organizat în mai multe dosare de discuţie. Utilizatorii pot găsi cele mai interesante ştiri, care devin virale, din orice domeniu. Dar pe Reddit pot fi găsite şi lucruri interesante care au fost aflate de internauţi în acea zi, iar locul unde dezbaterea devine aprinsă şi curiozităţile sunt satisfăcute se numeşte „IAmA”.

Cele patru litere înseamnă „I am a” (Sunt un…). Un redditor intră şi îi invită pe ceilalţi utilizatori să-l întrebe orice din domeniul său de activitate. Este locul unde oamenii normali pot deveni interesanţi. Este locul unde orice subiect se poate transforma într-un focar de inţelepciune populară şi într-o adevărată conferinţă de pr esă, mai intensă decât oricare alta. Este locul unde o dezbatere poate fi mai aprinsă şi mai inteligentă decât orice discuţie diplomatică.

Studiind acest mic „forum” de discuţie, am descoperit bătrâni de 102 ani din Italia, puşcăriaşi eliberaţi din închisorile americane sau reprezentanţi ai lumii arabe. Surprinzător, discuţiile nu sunt simple. Curiozităţile redditorilor sunt dintre cele mai interesante, lucru pe care aveam să le descopăr și eu în momentul când am pornit un subiect de discuţie.

Totul porneşte de la prezentareea „IAmA” şi se continuă cu „AMA” (Ask me anything – întreabă-mă orice).

Ce vor oamenii să afle despre România

Duminică la ora 17.00 am deschis un asemenea subiect de discuţie. Subiectul deschis se numea „IAmA a romanian journalist. AMA about romanian politics, the vote for bringing down the president or any other subject regarding my country” (Sunt un jurnalist din România. Întrebaţi-mă orice despre politică, referendumul pentru demiterea preşedintelui sau oricare alt subiect care ţine de ţara mea).

Pentru a pune o asemenea întrebare şi a câştiga influenţă, utilizatorii ar trebui să se „confirme”. Acest lucru înseamnă practic confirmarea statutului meu de jurnalist. Pentru acest lucru am oferit un link către LinkedIn şi unul către Facebook.

Am ales să centrez discuția pe referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu pentru a porni de la un subiect de actualitate. Curând însă, părerile au fost dintre cele mai diverse, iar întrebările, chiar dacă au pornit de la referendum, au ajuns la Dracula sau la „Dragostea din Tei”, melodia trupei Ozone.

La câteva minute a venit şi prima întrebare: „Simţi că lucrurile se vor întoarce la perioada neagră a României?”. Nu am înţeles foarte bine întrebarea, dar am încercat, din ce ştiam, să îi răspund atât actual, cât şi istoric.

Lucrurile începuseră liniştit. După cinci minute, altă întrebare. Cineva mă întreabă de unde poate să cumpere ţuică de prune în Statele Unite ale Americii. Ne dăm seama că e vorba de reclama pe care ne-au făcut-o realizatorii emisiunii „Top Gear”, atunci când au filmat în România, iar la bazele barajului Vidradu, s-au „tratat” cu nişte ţuică achiziţionată de la o benzinărie.

Alexandra Stan, rock şi politică

Prima sesiune de răspunsuri a ţinut de la ora 17 la ora 20, moment când am luat o pauză. Subiectele? Alexandra Stan, oameni care mi-au mulţumit pentru faptul că România a dat formaţia de metal rock Negură Bunget sau dileme în privinţa părerii românilor asupra crizei din Grecia.

„Când au căzut comuniştii, ai auzit că mass media europeană a arătat imagini cu cadavre scoase din cimitire, pentru a demonstra că oamenii au fost măcelăriţi de regimul comunist? Mă refer la evenimentele din Timişoara”. Ce Dumnezeu să le răspunzi? Mai ales atunci când aveai un an la Revoluţie? „Am trăit multe manipulări. Ştim că regimul care a urmat a fost pregătit de la Moscova. Ştim că Ion Iliescu era preşedintele dorit de puterile externe. Revoluţia a fost 60% manipulare şi 40% manifestare populară”. Am zis bine, am zis rău? Redditorul a fost mulţumit de răspuns şi chiar ne-a cerut recomandări de cărţi. Încă nu le-am dat, că nu ştiu exact ce resurse sunt credibile sau nu.

Referendumul, printre dilemele reditorilor

Deşi subiectul iniţial a degenerat, lucru de aşteptat, mulţi au avut întrebări legate de situaţia politică din România. „De ce sunt atât de puţini oameni care votează? Nu văd cum lucrurile ar putea fi mai bune sau nu îl susţin pe Băsescu? Sau pur şi simplu sunt leneşi?”, mă întreabă cineva.

„Cine crezi că îl va înlocui pe Băsescu? Cred că ţara se va chinui în continuare să găsească un lider care să integreze cu adevărat România în Europa. În plus, tinerii din ţară pleacă în străinătate să găsească noi oportunităţi, aşa că mă gândesc câ lucrurile nu vor deveni prea bune în viitor”, scrie un utilizator, arătând că se pricepe destul de mult la ce se întâmplă în România.

Cum am ajuns pe locul trei ca influenţă

Ceea ce a pornit ca un mic experiment social, pentru descoperirea influenţei Reddit asupra jurnaliştilor şi posibilitatea de a ne dezvolta pe această reţea, s-a transformat rapid într-un succes. Până la ora 20, subiectul ajunsese pe locul trei ca influenţă în categoria sa. Am 322 de comentarii (fatidică cifră ar zice Traian Băsescu şi 603 de puncte. Pe Reddit acestea se câştigă prin voturile pro sau contra ale utilizatorilor. Subiectul nostru a fost apreciat de 73% din utilizatori: 937 au apreciat, 334 au votat negativ.

Ce întrebări am mai primit? De exemplu, ce mai face Gigi Becali, ne spune un suedez, care a citit despre el pe blogurile unor compatrioţi. „MI-au trezit interesul pentru ceea ce părea un nebun absolut”, a spus redditorul.

„Alo! Ce faci? Eu am plecat din România în 1985. Şi eu cred că România se întoarce înapoi la cum era acum 30 de ani Care este rău. Tu ce crezi?”. Iată că au apărut şi românii, întrebând chiar în română, ceea ce a provocat şocul unui alt comentator: „Today I learned that Romanian is a latin-based language”. Unde au trăit oamenii ăştia toată viaţa lor, de află că româna este o limbă latină.

Ce se întâmplă când apar romii în discuţie?

Una dintre întrebările care au provocat cele mai multe răspunsuri, nu atât din partea mea, căci eram plecat din faţa calculatorului în acel moment, ci din partea celorlalţi utilizatori din România, a fost una legată de romi. Cineva practic cerea o părere despre ei. Ştiţi care a fost primul răspuns? „Ca român, nu m-aş supăra dacă i-am împuşca pe toţi”. Deşi a fost contrat rapid de alţi români, subiectul a degenerat într-o dezbatere despre pedeapsa cu moartea.

Dezbaterea continuă

În caz că vă întrebaţi, povestea de pe Reddit nu s-a terminat duminică. Luni și marți am mai răspuns la noi întrebări provocatoare. .

Oricine poate participa şi răspunde. Singurul impediment ar putea fi faptul că se vorbeşte în limba engleză, dar deja mulţi dintre noi ştim această limbă şi putem să rezistăm unei dezbateri. Discuţia iniţiată se poate găsi accesând linkul scurt http://redd.it/xcdpa.

Alte exemple de întrebări

Iată câteva curiozităţi ale reditorilor, cele care mi s-au părut cele mai bizare sau interesante.

Sevendeadlypigs

„Crezi că există vreo speranţă pentru sistemul medical din România? Crezi că dacă îl daţi jos pe preşedinte va rezolva acest lucru?”. Îi răspund şi vine un alt răspuns şi de la un german. „Am petrecut ceva vreme într-un sat din România. Pe hârtie sistemul medical e foarte bun, deoarece toată lumea e asigurată. Realitatea e brutală. Corupţia e peste tot. Dacă nu poţi să-ţi permiţi să dai mită la doctor, mulţi nu vor să te trateze, chiar lucruri necesare, ca o operaţie cezariană”, a spus utilizatorul Flolan.

Nick041

„M-am mutat în SUA în 1989 la vârsta de patru ani. M-am născut la Sibiu. Cum era viaţa atunci şi cum este acum? Suntem o familie de fermieri care au avut părinţi care s-au mutat în SUA pentru o viaţă mai bună. Este România într-o stare mai bună? Pot părinţii mei să se mute şi să se pensioneze în pace?”.

Deepwank

„Am auzit de un incident de la un prieten român, cum că un ofiţer din armata americană a ucis un faimos star pop din România într-un accident rutier. Apoi a fost escortat rapid in ţară pentru a evita procesul. E adevărat? Evident, mass media americană nu a menţionat nimic despre acest lucru”.

Răspunsul a venit şi de la un utilizator român, care a citat formaţia Paraziţii: „Au venit Americanii, au constatat că sunt şmecheri. Merg cu tramvaiul de-atunci, vezi soarta lui Teo Peter!”.

Mcfattykins

„Ai fi în pericol dacă Guvernul ar afla că postezi aşa ceva?”. Sper că nu…

StickyBoy8

„De ce e România abreviată ROU la Olimpiadă?”

Sanhael

„Care este opinia populară despre Vlad Dracula? Sursele vestice ne spun că Dracula este privit de români ca un erou şi este un punct cheie al identităţii naţionale”. Iată cum este privit Dracula în străinătate, deşi în România încercăm să ne separăm identitatea de această legendă.

Turkfeberrary

„Când eram în şcoala primară, o colegă a făcut o vizită în România şi a adus câteva suveniruri. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este că ne-a arătat nişte hârtie igienică mov. Este hârtia igienică mov un şucru comun în România sau pur şi simplu fata ne-a păcălit?”. Roz avem. Mov mai rar.

Stareaatheart

„Am auzit de la mulţi români că există un proverb: singurii vecini buni ai României sunt Marea Neagră şi Serbia”.

Jeypres

„Cum sunt trataţi homosexualii în România?”.

Tetromino

„Ce cred românii despre Republica Moldova? Respectă această ţară ca pe una independentă sau ca pe o provincie pierdută? Cum au fost văzute protestele din Moldova din 2009 şi cum au fost transmise în România?”.

„Salutări de la Ciutacu. Mă rog. Cel puţin de la fi-su”. Așa s-a încheiat prima mea zi a experimentului de pe Reddit, cu un mesaj din partea fiului jurnalistului Victor Ciutacu, Vlad, care apoi urma să mă adauge în lista de prieteni de pe Facebook, la fel ca alţi trei oameni descoperiţi pe Reddit ieri.

Asta fac eu câteodată la muncă. Așa că țineți aprope, ca să zic așa. The next big thing, cum ar zice Apple, is coming. 

Ce dracu’ e CISPA? (Infografie)

Aş numi anul 2012 anul în care s-a încercat un atac în forţă la adresa anumitor libertăţi de pe internet. Dacă până acum pirateria trebuia combătută prin legile clasice ale copyright-ului, de câteva luni am auzit tot felul de iniţiale ciudate pe care le-am înţeles cu greu la început.

Statele Unite ale Americii au introdus SOPA şi PIPA, dar după reacţia specialiştilor, a publicului de pe internet şi a vocilor din industrie, ele au dispărut din dezbatere. Brusc a venit ACTA, Acordul Comercial Anti-Contrafacere, pe care l-aş putea recita pe de rost şi-n somn. Semnături pe ascuns, dezbatere publică inexistentă, scandal şi proteste. Între timp ACTA nu a fost retrasă, procesul legislativ nu a fost oprit, dar cel mai probabil, în votul ce va avea loc peste câteva luni în Parlamentul European, Acordul va fi respins. În contextul actual, ratificarea unui astfel de Acord ar fi sinucigaş pentru factorii politici, iar celebritatea celor patru litere nu face bine niciunui europarlamentar, grup politic sau persoană individuală. Evident, ACTA va fi la nivel mondial şi european o amintire, dar cred că va deveni doar un prim “draft” al unor încercări de reglementare permanente.

Dar staţi, au mai apărut nişte iniţale. NU la nivel mondial, dar trendul care pleacă din SUA este îngrijorător. CISPA este creată pe un alt model, dar atentează la cea mai sensibilă problemă a utilizatorilor de internet: intimitatea. Din câte am înţeles, guvernul şi companiile private care furnizează internet vor putea să “circule” informaţii private între ele, despre “ameninţările informatice”. Ce înseamnă asta? Vă las să vedeţi în infograficul de mai jos.

Când drumul spre rai este pavat cu „Infernul Nordului“

Victor Breyer și Paul Meyan pleacă de la Paris spre Amiens cu mașina, iar apoi continuă spre localitatea Panhard. A doua zi, Breyer, care dorea să inspecteze traseul îi spune lui Meyan că poate să-l lase la Panhard, el va continua traseul pe bicicletă. În fond, despre asta era vorba. După o zi de pedalat prin vânt, ploaie, temperaturi scăzute și mai ales pavate, Breyer ajunge la Roubaix nervos, convins să trimită o telegramă în care să-i înfiereze pe cei care-l trimiseseră în groapa asta de șarpe. Pavatele, doamne, pavatele! Ele îl uciseseră. Roțile se prindeau între ele, noroiul sărea, iar pe unde era pământ bun acum era doar o baltă. Cine-l adusese totuși pe Victor Breyer aici? Cine-l pedepsise să treacă prin infernul ăsta, în 1896, la final de secol XIX?

Povestea începe de fapt un an mai devreme. Doi mici industriași locali din orașul francez Roubaix, o văgăună minieră, construiseră un cerc pentru cicliști. Velodrom îi spuneau. Theodore Vienne și Maurice Perez au ajuns la concluzia că le trebuie o cursă importantă, pentru a-și promova noua creație. Cum toate cursele vremii începeau sau se terminau la Paris, au venit cu ideea unui traseu Paris – Roubaix. Pentru acele vremuri, distanța de 280 de kilometri era una de antrenament, dat fiind că bieții cicliști, umpluți de cafele și pastilele timpului, concurau câte două zile pe un traseu Bordeaux – Paris care trecea de 400 de kilometri.

Pentru a-și pune planul în aplicare l-au contactat pe Louis Minart, de la ziarul „Le Velo“, singurul cotidian sportiv din Franța. Paul Rousseau, redactorul șef al publicației, l-a trimis pe săracul Breyer să inspecteze un posibil traseu. Ce s-a întâmplat ați aflat deja. Cursa însă a ajuns să se țină, după ce industriașii din Roubaix l-au pus la masă pe Breyer și l-au convins după două pahare de vin bun, de provincie, că pot să organizeze bine o cursă în ajunul Paștelui.

Și s-a întâmplat. Biserica Catolică a protestat. Cum poate o cursă ciclistă să se întâmple în duminica Paștelui? Organizatorii s-au înțeles cu clerul că vor ține o masă liturgică la start. Au uitat de ea. Au uitat, iar cursa oricum s-a ținut cu două săptămâni înainte de Paști. Însă de atunci a rămas o legendă, cum că Paris – Roubaix ar fi fost blestemată. Jumătate dintre cicliștii care s-au înscris nu au mai ajuns la braseria unde se făcea controlul înainte de start. Jumătate dintre cei care stăteau și își beau cafelele nu s-au mai dus în cursă. Ploua, era noroi. Campionii acelor vremuri erau niște domni la cafenea, deși în curse deveneau mineri. Refuzul francezilor de a participa în grup a făcut ca un friț să câștige, Josef Fischer.

Prima ediție a arătat spectatorilor și cicliștilor cu ce se mănâncă traseul. Era plin de gropi, de pavate stricate. Drumurile provicinale ale nordului nu erau un rai. Dar până în ajunul Primului Război Mondial, cursa ciclistă Paris – Roubaix își câștigase deja celebritatea. De asemenea, impusese frică. Mulți campioni refuzau să participe din cauza riscului de a se accidenta. În 1919, Paris – Roubaix își câștiga și infamul supranume ce i-a rămas până în ziua de azi: „Infernul nordului”.

După marele război, organizatorii s-au dus să vadă care mai e starea traseului. „Nu se ştiau foarte multe despre efectele războiului. Muriseră 9 milioane de oameni. Cine ştia dacă mai există un drum către Roubaix? Dacă Roubaix mai există ca localitate? Primii kilometri au fost liniştiţi, dar cum am ajuns în nord aerul a început să miroase a puţuri stricate, canalizare moartă şi vite în putrefacţie. Copacii făcuseră tuneluri în faţa lor, acoperind drumul cu crengile lor. Peste tot era noroi. Nimeni nu ştie cine a folosit primul cuvântul iad, dar nu exista unul mai bun. Şi aşa a apărut a doua zi în ziare…infernul nordului”, scria presa vremii.

Revista „L’auto” spunea şi ea: „Intrăm în centrul bătăliei. Nu mai există copaci, totul e pus la pământ pe alocuri. Niciun metru pătrat care să nu fie întors pe dos. Sunt gropi de bombe peste tot. Singurul lucru care iese în evidenţă sunt sutele de cruci cu drapelul albastru, alb, roşu. Este un iad!”. Cuvintele jurnaliştilor au fost completate de cele ale câştigătorului, Henri Desgrange, cel care avea să devină organizatorul Turului Franţei peste ani: „Nu a fost o cursă. A fost un pelerinaj”.

Cursa a continuat cu o mică întrerupere cauzată de Al Doilea Război Mondial. An după an, legenda a devenit mai puternică, iar astăzi Paris-Roubaix este esenţa frumuseţii ciclismului, care vorbeşte despre suferinţele din spatele controverselor. Oricât de murdar ar deveni acest sport, Paris-Roubaix scoate la suprafaţă sinceritatea dură, suferinţa. Numai temerarii se aventurează în această cursă. Numai nebunii. Nu contează cât de bun eşti sau cât de multe substanţe interzise ai luat. Suferinţa este egală, iar riscurile printre pavate cresc odată cu siguranţa de sine.

Astăzi, 27 de porţiuni pavate au mai rămas. Aproximativ 55 de kilometri. Cândva, cursa era numai pe astfel de suprafaţă, dar modernitatea le-a scos din uz. Cu toate acestea, Paris-Roubaix este considerată în Franţa un monument naţional, iar drumurile pe care trece sunt protejate de asociaţia „Les Amis de Paris – Roubaix”. Grupul fondat în 1983 de Jean-Claude Vallaeys are grijă an de an de pavate, el curăţă şi le întreţin. Modernizarea în infernul nordului nu înseamnă a face traseul mai uşor, ci de a-i păstra duritatea. Organizatorii recunosc că fără ajutorul prietenilor cursei, multe din pavate ar fi dispărut sub noroi sau sub asfalt. An de an, ei se luptă cu fanii entuziaşti care fură câte o bucată din pavaj sau cu maşinile prea grele care se încăpăţânează să folosească aceste drumuri. Grupul cheltuie 20.000 de euro pe an cu renovarea, prin achiziţia de nisip şi alte materiale. Banii vin chiar de la membri, dar şi de la organizatori şi consilii locale.

Pe o ploaie deasă, la început de primăvară în nordul Franţei, câţiva bărbaţi şi femei cu cizme de cauciuc sapă printre bucăţi de caldarâm şi dau noroiul la o parte, nu lasă iarba să crească. „Ocnaşii traseului” nu câştigă niciun ban, totul este făcut din pasiune. „Cine sunt aceste zeci de suflete? O gaşcă de muncitori din epoci apuse? Căutători de comori? Nu, ei sunt membri «Les Amis de Paris-Roubaix» , care încearcă să cureţe noroiul şi pământul care a făcut crustă după muncile agricole. Sunt pe o importantă secţiune pavată a cursei şi fără munca lor, cea mai frumoasă cursă din ciclism nu ar putea să îşi păstreze spiritul. Fără aceste secţiuni, cursa ar dispărea. Departe de camerele de luat vederi, ei vor reveni în fiecare weekend dinainte de cursă pentru a face traseul perfect. Pasiunea care-i îndeamnă este mult mai mare decât vremea rea. Nu are nimic de-a face cu scandalurile ciclismului modern. Aceşti discreţi servitori ai «Reginei Curselor Clasice» au o singură ambiţie – să cureţe pietrele în aşa fel încât campionul din următoarea duminică să ţină cu mândrie trofeul, o pavată scoasă chiar de ei, deasupra capului”, povestesc amicii cursei pe site-ul lor oficial.

Pasiunea nu este numai a suporterilor. Pentru ciclişti, regina clasicelor are un statut aparte. Este ca o relaţie cu o femeie senzaţională, dar problematică. Chiar şi ei recunosc că Paris-Roubaix trebuie să-şi păstreze calităţile.

„Un Paris-Roubaix fără ploaie nu ar mai fi aceeaşi cursă. Aruncaţi şi nişte zăpadă pe ici, pe colo, ca să faceţi lucrurile mai serioase”, declara un fost ciclist şi actual comentator la Eurosport internaţional, Sean Kelly.

Dar probabil cea mai cunoscută replică despre cursă a fost dată în 1985 de olandezul Theo de Rooij. Favorit înaintea cursei, el a căzut şi nu a mai avut nicio şansă. Intervievat de americanii de la CBS el declara furios: „E o nebunie cursa asta! Munceşti ca un animal, nu ai timp să te pişi şi faci pe tine! Concurezi în noroiul ăsta, aluneci…e un munte de rahat!”. Reporterii l-au întrebat legitim dacă va mai concura şi anul următor, dată fiind furia lui. Ce a spus de Rooij nu a fost o simplă replică, ci o adevărată declaraţie de dragoste. „Bineînţeles! Este cea mai frumoasă cursă din lume!”.

În după amiaza aceasta va fi organizată cea de-a 110-a ediţie a „Infernului Nordului”. Se anunţă ploaie, dar dacă va fi uscat, contaţi pe praf. 27 de porţiuni de pavate, printre care cele mai cunoscute vor fi Tranşeea Arenberg, 2,4 kilometri de chin prin pădurea cu acelaşi nume, Mons-en-Pevele şi Carrefour de l’Arbre. Nu va lipsi spectacolul, iar pentru cei care nu s-au uitat niciodată la ciclism, este cea mai bună cursă cu care puteţi începe. E un spectacol al umanităţii, mai mult decât un spectacol sportiv. Este un circ al suferinţei. Un circ al limitelor şi al depăşirii lor. Este printre ultimele nebunii pe care şi le mai permite sportul mondial.

Gândiţi-vă la ce trăiesc cicliştii. Termin prin cuvintele campionului italian Filippo Pozzato, care va fi la startul cursei, despre tranşeea Arenberg: „Este definiţia iadului pur. Este extrem de periculos, mai ales în primul kilometru când intrăm cu 60 de kilometri pe oră. Bicicleta ţi-o ia în toate direcţiile. Ştiu că este un spectacol, dar unul pe care noi cicliştii am vrea să nu-l trăim”. Cu toate acestea, an de an, temerarii revin, făcându-şi loc printre crăpăturile pietrelor centenare

[slideshow]

Kadel Arif (Grupul Socialist) – “ACTA nu este un răspuns rezonabil la problema contrafacerii, ba din contră, ameninţă drepturile fundamentale ale cetăţenilor”

Merg mai departe cu demersul meu jurnalistico-cetăţenesc simplu. Am decis să trimit un set de întrebări fixe tuturor europarlamentarilor, despre subiectul tratatului internaţional ACTA. Dezbaterea va începe în primăvară, dar părerile acestora sunt importante.

Indiferent dacă sunt din România sau nu, europarlamentarii ar putea decide soarta Europei virtuale la votul din iunie. În momentul când aceştia vor răspunde la întrebări, voi publica aici părerile lor.

Kadel Arif (născut la 3 iulie 1959) este un politician francez, membru al Parlamentului European din partea regiunii de sud-vest a Franţei. Este un membru al Partidului Socialist şi, până la ratificarea ACTA de către cele 22 de ţări europene, ocupa poziţia de raportor al Parlamentului European pentru ACTA. A fost un adversar al acordului încă de la început, iar ratificare din ianuarie l-a făcut să ia poziţie publică.

Kadel Arif nu a putut răspunde din păcate la întrebările mele, dar reprezentanţii săi mi-au trimis un comunicat de presă emis vinerea trecută, înaintea protestelor. Deoarece am menţionat de la început că este un demers simplu şi nu voi fugi după o părere cu orice preţ, voi publica cele transmise pentru că am impresia că rândurile-i exprimă punctul de vedere, indiferernt de întrebările mele.

Kadel Arif

“Mâine (vineri), oamenii din Franţa şi întreaga Europă se vor aduna pentru a condamna Acordul Internaţional Anti-Contrafacere, ACTA. Eu însumi am demisionat din funcţia de raportor al Parlamentului European pentru a atrage atenţia asupra problemelor procesului de concepere şi ratificare al tratatului, dar şi asupra conţinutului. Astfel, susţin mobilizarea cetăţenească şi locul avut de acest document în dezbaterea publică.

Aşadar, susţin în totalitate demonstraţiile împotriva ACTA.

Mulţumită mobilizării cetăţeneşti, o evoluţie reală are loc la nivel european, iar Polonia şi Cehia (n.r. – între timp Bulgaria şi Lituania) au anunţat îngheţarea procesului de ratificare. Germania a declarat, de asemenea, că nu va ratifica acordul până când Parlamentul European nu va oferi o poziţie clară.

În cadrul Parlamentului European, grupul Socialist şi-a exprimat, prin vocea preşedintelui său, Hannes Swoboda, îngrijorarea asupra conţinutului acordului şi potenţialului său impact asupra libertăţilor publice, responsabilităţii furnizorilor de internet şi producţia de medicamente de masă. Partidul Socialiştilor Europeni a adoptat ieri (n.r. – joia trecută) o declaraţie care condamnă lipsa de transparenţă a negocierilor şi a subliniat că ACTA nu este un răspuns rezonabil la problema contrafacerii, ba din contră, ameninţă drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

Argumentele pe care le-am înaintat luni întregi în Parlamentul European sunt luate, în sfârşit, în considerare. Fac un apel la europarlamentarii de dreapta să îşi asume responsabilitatea şi să recunoască faptul că acest acord este ineficient şi periculos pentru libertăţile publice.”

Jan Philipp Albrecht (Germania), Grupul Verzilor – “Milioanele pe care le-a făcut Kim Schmitz arată că oamenii sunt dispuşi să plătească pentru conţinut de calitate,accesibil cu uşurinţă”

De curând am început un demers jurnalistico-cetăţenesc simplu. Am decis să trimit un set de întrebări fixe tuturor europarlamentarilor, despre subiectul tratatului internaţional ACTA. Dezbaterea va începe în primăvară, dar părerile acestora sunt importante.

Indiferent dacă sunt din România sau nu, europarlamentarii ar putea decide soarta Europei virtuale la votul din iunie. În momentul când aceştia vor răspunde la întrebări, voi publica aici părerile lor.

Jan Philipp Albrecht este un europarlamentar german reprezentând grupul Verzilor la Bruxelles. S-a născut pe 20 decembrie 1982 şi este cel mai tânăr europarlamentar al ţării sale. Trebuie menţionat că Germania a decis să aştepte votul din Parlamentul European, înainte de a hotărî cum va vota. În general, este un opozant al standardelor judiciare în cazul protecţiei drepturilor omului şi un critic al cenzurii pe internet.

Aţi studiat conţinutul tratatului? Când?

L-am studiat începând din momentul când au apărut primele „scurgeri de informaţii“, în 2009. De atunci, am lucrat încontinuu şi am citit actualizările, dacă acestea au fost disponibile. De asemenea, am citit versiunea finală cu atenţie. Am citit diverse studii academice asupra ACTA şi am comandat chiar eu unul, pentru a afla compatibilitatea tratatului cu Carta Europeană a Drepturilor Omului. Am urmărit dezbaterile ONG-urilor şi ale experţilor şi părerile Comisiei. Am găzduit mai multe mese rotunde cu ONG-urile pentru a discuta în detaliu.

Opinia generală este că ratificarea şi dezvoltarea ACTA a fost făcută fără o dezbatere publică anterioară. Sunteţi de acord cu această afirmaţie?

De fapt, a fost vorba despre un fel de dezbatere din partea ONG-urilor şi a experţilor, vreme de doi ani. Personal am încercat să lărgesc anvergura dezbaterii şi să ridic problema în media tradiţională, dar a fost o misiune dificilă. Cred că dezbaterea s-a amplificat din cauza protestelor din Statele Unite ale Americii împtoriva SOPA şi PIPA, care au arătat direcţia înspre care ne-am duce prin ACTA.

Care este opinia dumneavoastră asupra prevederilor generale ale tratatului?

ACTA are mai multe probleme, în afara de faptul că a fost negociat în secret. Ar încuraja dezvoltarea controlului asupra comportamentului cetăţenilor pe internet de către privaţi, dând peste cap ordinea legală. Ar ameninţa utilizatorii cu probleme civile disproporţionate pentru posesia unei copii ilegale şi ar pune în pericol distribuirea de produse farmaceutice generale în ţările în curs de dezvoltare din cauza lipsei de competenţă ale autorităţilor vamale. În general, se duce în direcţia greşită, cea a unei atitudini represive din partea deţinătorilor de drepturi de autor, fără a balansa acest lucru prin creşterea drepturilor utilizatorilor şi cetăţenilor.

Consideraţi că ACTA respectă legislaţia europeană din prezent?

Există păreri contradictorii despre acest subiect, dar din ce am studiat şi am vorbit cu experţi, ACTA nu este în acord cu Charta Drepturilor fundamentale, deoarece cauzează o lipsă de echilibru între drepturile proprietarilor şi cele ale cetăţenilor. Chiar dacă nu ar crea o nevoie pentru o legislaţie naţională actualizată, ar stabili pentru totdeauna o abordare represivă şi „veche“ asupra proprietăţii intelectuale, astfel împiedicând o dezbatere reală, adaptată secolului XXI.

Care sunt limitele libertăţii pe internet? Când devine libertatea ilegalitate?

Libertăţile internetului sunt aceleaşi ca şi cele din lumea offline şi sunt definite de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Ele includ libertatea de expresie, libertatea informării, libertatea de adunare, dreptul la intimitate şi secretul conversaţiilor private şi ale bunurilor personale.

Nu sunt absolute şi nu dau dreptul nimănui să încalce legea. Dar, mai important, aceste legi se aplică şi internetului. Astfel, orice încălcare a acestor drepturi trebuie făcută conform legii, proporţionată şi necesară într-o societate democratică. Astfel, dacă este o suspiciune concretă asupra unei infracţiuni, agenţiile care se ocupă de respectarea legii au dreptul să intercepteze convorbiri, să percheziţioneze casa suspectului, dar doar după aprobarea unui judecător.

ACTA ar duce la dispariţia acestor „jandarmi“ şi va lăsa mult mai multă libertate pentru acţiunile represive ale entităţilor private ca furnizorii de servicii de internet sau autorităţi vamale.

Consideraţi că Europa ar trebui să ratifice acest tratat sau să vină cu o nouă lege privind copyright-ul şi pirateria?

Parlamentul European ar trebui să voteze împotriva acordului ACTA şi astfel să deschidă un spaţiu politic mai echilibrat şi o dezbatere publică mai clară asupra modului cum ar trebui reglementată proprietatea intelectuală. Noi, parlamentarii europeni, nu putem propune legi, aceasta fiind competenţa Comisiei. Sper ca un vot împotriva ACTA să facă membrii Comisiei să regândească toată abordarea greşită asupra impunerii drepturilor de autor, abordare pe care a avut-o în ultimii ani. Ei ar trebui să vină cu o perspectivă proaspătă, care să ia în considerare noile practici culturale ale distribuirii şi să creeze modele de afaceri reuşite pentru artişti.

În privinţa acestui subiect, ce consideraţi că se încadrează în piraterie? Credeţi că descărcările online, fără scopuri comerciale, ar trebui considerate infracţiuni?

Noi, Verzii, credem că exemplarele private, fără niciun interes comercial, ar trebui legalizate, dacă nu vrem să transformăm în infractori o întreagă generaţie. Deja există moduri de a compensa acest lucru, prin taxe impuse asupra DVD-urilor sau CD-urilor goale sau prin plata conexiunii de internet. Pirateria la scară comercială, cum ar fi Megaupload, este o altă poveste. Chiar dacă nu toţi utilizatorii acestor site-uri distribuiau conţinut care nu le aparţinea, intenţia celor care deţineau site-ul era să incite nerespectarea la scară largă a drepturilor de autor, pentru a face foarte, foarte mulţi bani. Dar este o ruşine pentru industria de conţinut (n.r. – muzică, filme, cărţi) că nu au reuşit să vină cu metode de a face la fel de mulţi bani ca operatorii acestor platforme. Milioanele pe care le-au făcut Kim Schmitz şi alţii ca el arată că oamenii sunt dispuşi să plătească pentru conţinut de calitate şi care este accesibil cu uşurinţă.

Dacă ar fi să votaţi acum, care ar fi opinia dumneavoastră?

Fără îndoială, aş vota împotriva ACTA.